Potrivit raportului financiar al PD-ului, formațiunea a chetuit, în 2016, 46,3 milioane de lei. În totalul acestor costuri, suma de aproape 12 milioane de lei, adică de cele 600.000 de dolari, nu este indicată într-o casetă separată.
Cel mai mult PD a cheltuit pentru presă și materiale promoționale - peste 40 de milioane de lei. Următoarea sumă impunătoare, de 2,7 milioane de lei, a fost cheltuită pentru deplasări în țară și în străinătate. Pentru sedii formațiunea a cheltuit aproape 750.000 de lei, iar pentru telecomunicații - puțin peste 850.000.
Am încercat să aflăm de la democratul Sergiu Sîrbu la ce categorie a declarat PD-ul cheltuielile pentru Podesta și dacă le-a inclus în raport. „Toate cheltuielile au fost incluse în raport. Depinde deja cum sunt clauzele contractuale și periodicitatea plăților stipulată în contract. Nu am raportul la mine, dar căutați bine și veți găsi”, ne-a îndemnat Sîrbu.
Pentru a afla dacă la CEC cunosc unde s-au „ascuns” banii pentru Podesta, reporterul Agora a contactat-o pe șefa CEC, Alina Russu. „Eu văd în raportul PD bani cheltuieli de personal, pe deplasări, pentru presă, pentru sedii... Unica sumă în care s-ar include cea pentru Podesta este suma pentru presă. Dar deocamdată rapoartele sunt în etapa de verificare. În cazul în care va fi nevoie de precizări, vom solicita informație suplimentară de la formațiune”, a declarat pentru Agora Alina Russu.
În contractul semnat de PD, din numele lui Constantin Botnari, cu Podesta este stipulat că suma de 600.000 de dolari urmează să fie achitată în rate, câte 150.000 de dolari la fiecare trei luni. Chiar și așa, PD deja trebuia să ofere firmei de lobby cel puțin primele trei tranșe.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.