„Unitate cu întreaga lume democratică şi cu lumea liberă. Trebuie să înţelegem că nu doar securitatea sau democraţia moldovenească sau ucraineană sunt ameninţate, ci întreaga securitate şi democraţie din Europa. Republica Moldova a primit deja sprijin din partea unor state ale Uniunii Europene. Am semnat înţelegerea Frontex, care permite acum unui număr de specialişti ai Frontex să lucreze mână în mână, umăr la umăr, cu poliţia noastră de frontieră la ambele graniţe - la graniţa noastră de est, care este graniţa noastră cu războiul, dar şi la graniţa de vest, care este graniţa cu UE. Securizăm ambele graniţe şi acţionăm astfel încât să descurajăm criminalitatea transfrontalieră. Acesta este un sprijin foarte puternic pentru noi”, a spus Ana Revenco.
Ministra Afacerilor Interne a adăugat că deși misiunea autorităților de la Chișinău rămâne aceeaşi - să protejeze democraţia în Republica Moldova şi să aducă o contribuţie la protejarea democraţiei în Europa, presiunile asupra Moldovei sunt în creştere:
„Vedem acum toate elementele unui război neconvenţional, care supun guvernul unor presiuni foarte mari, secătuind bugetul şi distrăgându-ne atenţia de la agenda de dezvoltare, radicalizând societatea şi determinând o masivă destabilizare”.
AGORA amintește că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a informat-o pe președinta Maia Sandu despre un document al Federației Ruse, depistat de spionajul ucrainean, care arată cum, cine și când ar avea în plan să destabilizeze situația din Republica Moldova.
La scurt timp, Serviciul de Informații și Securitate a confirmat informațiile prezentate de partenerii ucraineni și a adăugat că, în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate acțiuni subversive cu scopul subminării statului R. Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice.
„Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este în legătură permanentă cu lideri de state și guverne din țările europene și cu alți parteneri externi, inclusiv cu președintele Zelenski, cu care are un schimb continuu de opinii și informații privind situația din regiune. Instituțiile noastre responsabile lucrează pentru asigurarea securității țării și folosesc tot ajutorul informațional al partenerilor pentru a anticipa și preveni orice tentative de subminare a statului nostru”, notează instituția prezidențială într-un comunicat.
Precizăm că, într-un interviu acordat presei ruse, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat Moldova drept următorul „centru antirusesc" după Ucraina. Anterior, acesta a declarat în repetate rânduri că Occidentul încearcă să transforme Moldova într-o a doua Ucraină.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.