GÂNDUL ZILEI | Adresarea președintei. Impresie
Maia Sandu a ieșit aseară cu o adresare subită către națiune. La ce ne-am așteptat și ce am primit.
・ Diana Guja
Din momentul anunțului despre adresare, făcut luni dimineață, și până la ora în care președinta statului și-a început discursul, prin mințile cetățenilor care urmăresc agenda publică cu siguranță au trecut, rând pe rând, mai multe presupuneri despre ce avea să anunțe președinta.
Faptul că adresarea Maiei Sandu a fost neașteptată, a adăugat sare și piper așteptării. Pe alocuri s-a speculat. Cineva a pariat în glumă. Și e foarte probabil că nimeni n-a câștigat. Ne așteptam la orice: anunțul reținerii lui Plahotniuc, de exemplu, sau deconspirarea unui cuib important de propagandiști, anunțul unor noi măsuri de securitate, chiar și anunțul aderării la NATO etc. Președinta, însă, ne-a surprins.
După introducere lungă, care, pe măsură ce înainta, crea tot mai multă confuzie privitor la subiectul adresării, președinta a invitat „poporul” la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Prin sală a trecut un murmur de dezamăgire...
Cert, Marile Adunări Naționale sunt un simbol aparte în istoria poporului nostru. Grație lor, ne-am croit un drum nou, chiar dacă acesta a fost cu cârpeli. Să mizezi, însă, pe icoane pentru a intra într-un viitor european e o decizie care trebuie, cel puțin, chestionată.
Ideea „Adunării naționale a cetățenilor” „la care să spunem lumii că noi suntem europeni și că aceasta e calea aleasă de noi” îmi provoacă disconfort, când știu că am avut atâtea ocazii în care am fi putut să ieșim în PMAN și să arătăm că suntem europeni, așa cum o fac europenii: prin proteste, atunci când nu suntem de acord cu deciziile autorităților sau cu inactivitatea lor, atunci când ni se încălcă drepturile, atunci când vrem mai multe și mai bune decât ni se dă.
Și apoi, mitinguri organizate de cei care dețin puterea am mai avut. Și în URSS, și foarte recent.