Nivelul de percepere a formelor subtile drept acte de hărțuire sexuală este unul scăzut, doar o treime din respondenți reușind să identifice asemenea cazuri. Indiferent că au fost întrebați despre formele subtile, medii, sau grave, ponderea celor care le-au identificat drept cazuri de hărțuire sexuală a fost mai mare în rândul celor care însuși s-au confruntat cu forme grave.

Studiul mai arată că 32,8% dintre bărbați nu s-au informat despre hărțuirea sexuală, ponderea lor fiind cu 9,4% mai mare decât cea a femeilor angajate. Sursele principale de informare despre fenomenul de hărțuire sexuală rămân în continuare mass-media și internetul. De asemenea, analiza arată că angajații din sectorul public sunt mai informați decât cei din sectorul privat, cu toate acestea, ei mai greu identifică formele de hărțuire sexuală.

Percepțiile privind hărțuirea sexuală la locul de muncă sunt adesea determinate de experiențele proprii. Conform datelor sondajului, se constată că cu cât gravitatea cazului de hărțuire sexuală este mai mare, cu atât angajații și angajatele care s-au confruntat cu ele, sunt mai convinși că: (a) hărțuirea sexuală poate fi evitată în relațiile dintre angajat(ă) și angajat(oare), (b) hărțuirea sexuală este o problemă foarte gravă care nu poate fi trecută cu vederea și (c) hărțuirea sexuală are urmări grave pentru persoana hărțuită.

Frecvența cazurilor de hărțuire sexuală este mai mare în rândul femeilor. În ultimele 12 luni, circa 18% dintre femeile abuzate s-au confruntat cel puțin o dată la 2-3 luni cu forme subtile și medii de hărțuire sexuală, iar altele 25% - cu forme grave de hărțuire.

Circa 60% dintre persoanele angajate abuzate nu au raportat cazurile cu care s-au confruntat și nu au solicitat ajutor. Reticența de a raporta cazurile de hărțuire sexuală este adesea determinată de nivelul jos de încredere în organele competente, motiv pentru care o bună parte din persoanele care s-au confruntat cu asemenea situații au preferat să remedieze individual. Totodată, presiunea socială, frica de blamare constituie factori suplimentari care descurajează victimele să vorbească/ raporteze cazurile cu care s-au confruntat

În cazul în care angajații/ angajatele ar fi victime ale hărțuirii sexuale, majoritatea consideră că va fi suficient să discute cu agresorul/agresoarea, pentru a soluționa cazul. Doar în cazurile grave, cum ar fi încercarea de a întreține relații sexuale cu forța sau solicitarea prin amenințări de a întreține relații sexuale, se constată o pondere mai mare a respondenților care ar apela la organele abilitate pentru a raporta astfel de cazuri.

Totuși, ponderea celor care se vor adresa la organele abilitate în cazuri grave de hărțuire nu a înregistrat nici 50%. Adresabilitatea la organele abilitate în cazul formelor medii și subtile ar fi practic nulă: până la 10%.

Precizăm că, șefa direcției generale de metodologie, planificare și raportare a Curții de Conturi, Tatiana Vozian, l-a acuzat pe președintele instituției, Marian Lupu, de avansuri sexuale. Deși Lupu personal nu a venit cu o reacție, instituția a postat un comunicat prin care susține că acuzațiile „sunt calomnii și insinuări”.

Ulterior, Marian Lupu a anunțat că o va acționa în judecată pe Tatiana Vozian pentru calomnie și defăimare a conducătorului CCRM și, implicit, a instituției per ansamblu.

Menționăm că, în ședința din 12 aprilie, Guvernul a votat Programul de promovare și asigurare a egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pentru anii 2023-2027.

Actualmente, la capitolul egalitate de gen, țara noastră înregistrează un indicator de 62 de puncte din 100 posibile, fapt ce denotă că în ultimii 10 ani Republica Moldova a avansat doar cu cinci puncte, majoritatea progreselor fiind înregistrate în anul 2021, grație sporirii numărului de femei alese în Parlament.