CE S-A ÎNTÂMPLAT. Într-o postare pe rețelele de socializare, Iulian Muntean a ținut să vină cu mai multe precizări după ce ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru și CSM i-au solicitat demisia din funcție. În ambele cazuri, acestuia i s-a imputat faptul că nu ar fi declarat în chestionarul Comisiei pre-vetting faptul că figurează în cauze penale sau de alt tip.
Eu l-am completat pentru prima dată! Mai mult, am semnat și am dat explicit acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, neavând nimic de ascuns. La întrebarea nr.1. “Ați fost vreodată parte la vreo cauză civilă, contravențională sau penală?” din Chestionar, răspunsul dat de mine a fost DA, cu indicarea tuturor cauzelor existente și care se regăseau în baze de date. Despre cazul în cauză, am fost informat de către avocat că a fost clasat și nu trebuie menționat nicăieri. Cazul trebuie uitat.
Autor: Iulian Muntean, membru CSM
Mai mult, avocatul insistă că nu a fost favorizat de Comisia pre-vetting și că dosarul ar fi fost fabricat la comandă, menționând că este vorba inclusiv de persoane implicate în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2019.
Reiterez nu am fost reținut, mi-au fost restituite toate bunurile, am avut un singur contact cu PA, în luna septembrie 2018, și respectiv, până în prezent dosarul nu a fost transmis în judecată, nemaivorbind despre vreo careva hotărâre judecătorească în privința subsemnatului. Mai mult, avocatul mi-a confirmat în 2019, după alegeri, că cazul a fost clasat, nu se regăsește nici într-o bază de date.
Autor: Iulian Muntean, membru CSM
Totodată, Muntean a negat că este membru al vreunui partid politic, după ce în presă a apărut informația că soția sa, Neli Muntean este membră a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), fapt confirmat de reprezentanții formațiunii.
În cele din urmă, membrul CSM admite că și-ar putea depune demisia din funcție, urmând să depună o cerere la Secretariatul Parlamentului.
DE CE ASTA CONTEAZĂ. Cazul membrului CSM Iulian Muntean a a ajuns în vizorul opiniei publice, după ce s-a aflat că avocatul, care a trecut de evaluarea Comisiei pre-vetting, figurează într-un dosar penal. Este vorba de cazul lectorilor de la ASEM, în care au fost implicate peste 60 de persoane, investigațiile având loc în 2018.
CONTEXT. Partea care a stârnit nemulțumiri este faptul că acesta nu a declarat circumstanța în fața Comisiei Pre-vetting și nici nu a prezentat o dovadă a încercării sale de a afla care e statutul acestei cauze penale. Atât CSM, cât și Comisia pre-vetting notează că nu au avut cunoștințe de aceste circumstanțe până la data de 20 septembrie.
Mai mult, Procuratura Anticorupție a transmis că nu a fost interpelată în cazul lui Muntean, așa cum s-a procedat cu alți candidați, iar Centrul Național Anticorupție a admis că informația privind statutul de învinuit al avocatului nu a fost prezentă în bazele de date ale instituției, fiind transmisă Comisiei pre-vetting la 20 septembrie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.