Potrivit PCCOCS, perchezițiile au fost efectuate în baza probelor care arată că un grup de persoane, acționând în beneficiul organizației criminale „Șor”, ar primi bani de proveniență dubioasă prin aplicația mobilă PSB a băncii ruse „Promsveazibank”, aflată sub sancțiuni internaționale, inclusiv din partea Republicii Moldova. Astfel, transferul de bani prin aplicația PSB este ilegal, informează instituția.
Ulterior, banii primiți din Rusia prin aplicația mobilă ar fi fost convertiți în lei moldovenești, prin metode ilegale. Mijloacele financiare ar fi fost folosite pentru coruperea alegătorilor, finanțarea partidelor politice. De asemenea, suspecții ar fi implicați în spălarea banilor, informează PCCOCS.
În urma perchezițiilor de joi, oamenii legii au ridicat mai multe probe care ar confirma activitatea ilegală a grupului: telefoane mobile cu informații relevante, laptopuri, documente bancare și alte materiale. De asemenea, au fost găsite copii ale proceselor verbale ce ar indica implicarea unor subalterni ai celor doi suspecți în acțiuni de corupere electorală pasivă.
Potrivit procurorilor PCCOCS, membrii grupului ar folosi o nouă aplicație, „Taito”, instalată pe telefoanele persoanelor racolate în scop electoral, pentru a le transmite indicații în grupuri închise. Pentru a accesa aplicația, cetățenii și-ar fi oferit benevol datele personale, precum codul numeric personal și adresa de domiciliu.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.