Ieri un copil a murit, strivit de o bucată de copac căzut peste el într-un parc. Incidentul s-a întâmplat în Parcul Alunelul, într-o zi de weekend, când locuitorii capitalei își caută refugiu în zone verzi, prea puține în oraș și, după câte vedem, periculoase. 

Haideți s-o recunoaștem din start - Chișinăul este un oraș prietenos doar pentru cei tineri, sănătoși, fără copii și cu mașină. Pentru celelalte categorii sociale, Chișinăul este un quest zilnic din clipa în care ieși din casă. 

Orașul nostru este o colecție de probleme pe o masă de ping-pong. 

Primăria rareori își recunoaște responsabilitatea în situațiile critice, deși ni s-ar părea că ar trebui să fie prima instituție de la care să cerem socoteala când e vorba de problemele orașului pe care îl gestionează. Așa s-a întâmplat și în cazul accidentului din Parcul Alunelul - responsabilitatea a fost pasată către o instituție guvernamentală.

Agenția Mediului nu s-a lăsat intimidată și a trimis mingea înapoi spre Primărie

Ei pot continua jocul la nesfârșit. E ceva cu care ne-am obișnuit, din nefericire. E de parcă am trăi în lumi paralele: noi suntem aici, ieșim diminețile în curți distruse, calcăm prin gropi, ne înghesuim în troleibuze neaerisite, suntem supuși brutalității taxatorilor și neglijenței șoferilor, căutăm cu lumânarea un loc la umbră și un petec de iarbă verde, și încercăm să trăim cum putem mai bine într-un oraș în care doar se mimează grija față de locuitorii săi. Ei sunt în altă parte - într-un oraș imaginar, unde e loc doar pentru interese și blocuri care ne fură verdele și aerul. Mantra lor e simplă: metri pătrați și bani. A noastră, însă, are prea multe cuvinte de neînțeles pentru ei.

Chișinăul demult nu e pentru oamenii lui. Chișinăul e pentru dezvoltatori și pentru aspirații politice. Și, de cele mai multe ori, sunt două dimensiuni care se intersectează. 

Ce faci, dacă nu ești tânăr, nici prea sănătos, ai copii și n-ai mașină, dar vrei să trăiești cum poți mai bine într-un oraș care nu are nevoie de tine? 

Va fi această moarte prematură butonul roșu pe care vom apăsa cu toți odată pentru a trezi instituțiile care gestionează orașul din somnul letargic sau iarăși ne vom mulțumi să privim impasibili jocul de ping-pong, mișcând doar capul în ritmul paselor? 

Ceva îmi spune că în următoarele zile vom asista la un schimb de replici dintre Primăria Chișinău, Spații Verzi și Agenția de Mediu. Cele mai acide vor fi, tradițional deja, ale primarului, care nu pentru așa zile lipsite de glorie și recunoștință din partea orășenilor a clădit trotuare albe prin centrul orașului. Prognozez chiar un șir de ieșiri emotive, cu învinuiri și cu amenințări de răfuială „bărbătească”.

Copilul nu mai e și nimic nu-l mai poate aduce înapoi. Această moarte, însă, nu trebuie să rămână un fapt divers sau un motiv de a mai clădi o cărămidă de imagine în novostroiul electoral al primarului. E un precedent pe care ar trebui să construim toată comunicarea noastră ulterioară cu instituțiile publice, obligate să ne presteze servicii și să ne asigure o viață confortabilă în Chișinău. Să le amintim în fiecare zi că aici se moare. Se moare ziua în amiaza mare de la copaci care îți cad în cap. Copaci care ar trebui inspectați și gestionați corespunzător. 

Acest copil n-a murit dintr-o întâmplare nefericită. El a murit pentru că mulți, foarte mulți, adulți nu și-au făcut munca.