EDITORIAL | Despre singurul job care a supraviețuit revoluției industriale

EDITORIAL | Despre singurul job care a supraviețuit revoluției industriale

Chișinăul păstrează și plătește tribut trecutului într-un mod mai deosebit. În timp ce nucleul istoric al orașului este distrus casă cu casă, în numele modernității, progresului și dezvoltării, în transportul public avem zilnic acces la un ritual care ar fi trebuit de mult să rămână în istorie - taxarea „mână în mână”.

Prezența taxatorilor în transportul public este ca o armă de distrugere în masă cu efect încetinit a sistemului nervos, a demnității umane și a sentimentului de bine.

Taxatorii fac o muncă stresantă și lipsită de sens, în timp ce pasagerii sunt cei care plătesc nota, devenind ostaticii unui sistem învechit și disfuncțional. 

Autor:

Publicitate

Persoane neîngrijite, vocabular inadecvat, tonalități ridicate, hărțuire, atingeri nedorite - pasagerii au parte de tot felul de experiențe în interacțiunea lor cu taxatorii. Pe unde mai pui că într-un troleibuz la orele de vârf, deplasarea neîntreruptă a taxatorului, care se înghesuie printre oameni în perseverența lui de a-și face loc acolo unde loc demult nu-i, e o tortură. Pentru toți. 

Au trecut 12 ani de la primele promisiuni solemne de introducere a tichetării electronice, iar noi, în fiecare zi, dimineața și seara, iar uneori și la amiază, continuăm să scoatem banii din portmoneu și să-i întindem la primul „cine a urcat, achităm taxa”, iar uneori mai și trebuie să dăm socoteală de ce nu avem bani mărunți. 

{{blockquote\?Încă din anul 2010, Primăria Chișinău anunța că, cel târziu în 2012, locuitorii capitalei nu vor mai trebui să cumpere bilete de la taxator, pentru că vor achita costul călătoriei cu un card electronic. În repetate rânduri, autoritățile au anunțat termene noi.

În martie 2015, primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a aprobat principiile generale de implementare a sistemului de taxare electronică în transportul public din municipiul Chişinău. Atunci, primăria spunea că trecerea de la sistemul actual de taxare la sistemul de taxare electronică se va face în șase luni.

Tichetarea electronică a mai fost propusă și în octombrie 2017, în cadrul Consiliului Municipal Chișinău.

În mai 2019, autoritățile municipale anunțau o licitație prin care să fie selectată compania care să implementeze sistemul de taxare electronică în transportul public din Chișinău. În iulie aceluiași an, licitația a fost anulată, având legătură cu „demisiile președintelui și vicepreședintelui grupului de lucru”.

La început de 2020, viceprimarul Victor Chironda declara că taxarea electronică este o acțiune mult mai complexă care necesită o abordare sistemică.||

Autor:

Mai nou, avem troleibuze și autobuze noi, dar nu avem taxatori și nici șoferi. Responsabilii de la Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație spun că aceasta ar fi cauza funcționării la capacități reduse a transportului public din capitală. În această situație de criză se ia oare în calcul revenirea la implementarea tichetării electronice sau vom continua să ne concentrăm tot efortul în căutarea și atragerea taxatorilor și în următorul deceniu?

Munca de taxator este o muncă ce trebuie să dispară. Ruperea biletelor, număratul banilor cu degetul umezit în gură, calculele pe bucăți de hârtie, certurile cu pasagerii care refuză să plătească - iată fișa de post a unui taxator. O fișă de post tristă, care, însă, exprimă foarte bine profunzimea dezinteresului autorităților locale față de elementarul confort în orașul care se vrea european. 

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal