
Ce mocnește la Giurgiulești: Cum a ajuns o instalație fără autorizație să pună pe jar întreaga țară
Incidentele urmate de incendii la șase silozuri aflate pe teritoriul Portului Internațional Liber Giurgiulești au generat mai multe necunoscute. Încă din luna septembrie 2022, atunci când a fost raportat primul incident, s-a știut despre faptul că instalațiile pun în pericol infrastructura critică de importanță națională și securitatea în zona de frontieră. Nu este clar, însă, de ce autoritățile nu au intervenit, iar sursele AGORA informează că rezervoarele nu ar deține nicio autorizație și că, de fapt, ar fi instalate ilegal. Ce daune au provocat bugetului de stat aceste incidente și cum justifică Agenția pentru Supraveghere Tehnică darea în exploatare a acestor silozuri, aflați în ancheta semnată de AGORA.
・
MENȚIONĂM CĂ UNELE SURSE NE-AU PERMIS SĂ LE FOLOSIM MĂRTURIILE NUMAI CU PROTEJAREA IDENTITĂȚII.
Semnele de întrebare de la Danube Oil Company
SRL-ul Danube Oil Company a fost creat în anul 2011, având adresa juridică, la fel ca Trans Oil Refinery SRL, str. Lev Tolstoi 27, din Chișinău. Danube Oil Company închiriază spațiu de la Giurgiulești de la ICS Danube Logistics SRL, compania care gestionează Portul Giurgiulești.

Danube Oil Company este fosta Agroindexport, la care unic acționar este Molgranum SRL, deținut de compania din Elveția-Vision Holding SA.
În anul 2019, grupul Trans-Oil, controlat de milionarul Vaja Jhashi, a semnat un contract de arendă, prin intermediul companiei Danube Oil Company SRL, pentru o perioadă de 45 de ani, a unor terenuri amplasate în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti.
Până în luna octombrie 2022, Danube Oil Company a fost administrată de Tatiana Babakova. Funcția a fost preluată de Iurie Creascov, iar în luna decembrie a anului trecut, atunci când deja erau constatate mai multe probleme la instalația de silozuri, Iurie Creascov s-ar fi concediat.
Sursele noastre susțin că la mai multe discuții cu oficialii, compania a fost reprezentată de Stella Ostrovețchi, care s-a prezentat drept director financiar. Tot Ostrovețchi deține și funcția de manager general al SA Floarea Soarelui.

Stella Ostrovețchi declara în luna martie 2022 pentru agroexpert.md că Danube Oil, localizată în zona economică liberă a portului Giurgiulești, își va începe activitatea la 15 martie 2022.
„Pășind într-o etapă complet nouă de dezvoltare a industriei de producere a uleiurilor și a grăsimilor - cele mai moderne echipamente de la lideri mondiali și tehnologii inovatoare vor duce la o mai mare competitivitate a acestei direcții a industriei alimentare din țara, dar și din regiunea Mării Negre. Capacitatea de prelucrare a noii fabrici constituie 750 de tone pe zi, iar potențialul de procesare cumulativ al fabricilor holdingului ajungând la 2 350 de tone de floarea-soarelui zilnic, cca 1 100 de tone de ulei”, se spune în sursa citată.
Vaja Jhashi- omul lui Plahotniuc
Vaja Jhashi a fondat și conduce cel mai mare grup de companii de pe piața cerealelor și oleaginoaselor din țara noastră - Trans-Oil Group of Companies.

În spațiul public se cunoaște despre faptul că Vaja Jhashi este un vechi prieten al controversatului om de afaceri, Vlad Plahotniuc. La fel, s-a constatat că atunci când Vlad Plahotniuc se afla în Miami, acesta locuia chiar în apartamentul lui Vaja Jhashi.
Milionarul de origine georgiană a figurat de-a lungul timpului în mai multe anchete jurnalistice, dar și scandaluri. Tot acesta a primit o altă identitate, împreună cu fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov.
Cronologia incidentelor de la Giurgiulești
Rezervoarele metalice, depozitate cu șrot în granule de floarea soarelui, cu volumul de 1200 m3 fiecare, aparțin Societății cu Răspundere Limitată Danube Oil Company, SRL deținut de Trans-Oil Group of Companies, controlat de milionarul de origine georgiană, Vaja Jhashi.
Primul incident a fost semnalizat la data de 15 septembrie 2022, atunci când două dintre cele șase silozuri metalice s-au prăbușit.

Acest fapt a dus la încălcarea procesului tehnologic de păstrare a șrotului în celelalte patru rezervoare. Potrivit surselor AGORA, prăbușirea s-a produs din cauza pierderii capacității de rezistență a instalației. Ulterior, în luna noiembrie, temperatura în silozuri a crescut până la 100℃, iar la sfârșitul lunii decembrie, în timp ce șrotul era evacuat din silozuri, unul dintre acestea s-a aprins și prăbușit.
La data de 16 ianuarie, angajații IGSU din sudul țării au intervenit pentru a lichida un alt incendiu produs în urma prăbușirii unui rezervor de păstrare a granulelor de șrot de floarea-soarelui. Din cauza mocnirii a peste o mie de tone de șrot de floarea-soarelui, a avut loc prăbușirea cisternei, iar la fața locului au intervenit angajații IGSU.

La data de 22 ianuarie, în urma deteriorării de către specialiști a elementului din partea de jos a unui alt rezervor, construcția s-a prăbușit, iar pompierii au reușit să ajungă la focar și să stingă flăcările deschise.
Sursele AGORA, care au insistat să rămână anonime, ne-au comunicat că la început de ianuarie 2023 a avut loc o ședință cu reprezentanți ai mai multor ministere, unde s-a comunicat că rezervoarele metalice prezintă un pericol iminent de autoincendiere în interior și o ulterioară prăbușire.
Trebuie să menționăm, însă, că în toată această perioada situația din zonă a fost monitorizată de către pompieri, iar aceștia au intervenit prompt la fiecare dintre misiuni.
Tot potrivit surselor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a sesizat Agenția pentru Supraveghere Tehnică (AST) privind necesitatea evaluării riscurilor din zonă, dar și a examinării documentației tehnice.
Odată ce structura de rezistență a silozurilor a fost afectată, acestea au devenit un pericol pentru viață și sănătate. De asemenea, instalația a perturbat circulația mărfurilor pe căile feroviare, terestre și navale din zonă. La fel, incidentele de la rezervoare pot conduce la pericole pentru terminalul de produse petroliere aflat în apropiere, terminalul cu ulei și mai multe depozite cu semințe de floarea-soarelui, dar și o clădire în care se prelucrează uleiul.
Lista cu pericole nu se oprește, însă, aici. Substanțele periculoase rezultate în urma arderii sunt nocive pentru aer, sol, ape subterane, dar și pentru apele din râurile Prut și Dunăre.
La data de 20 ianuarie, Agenția de Mediu anunța că nivelul de poluare a aerului în zonă se menține sporit privind conținutul de fenol, care s-a atestat în limitele de la 1,2 până la 3,3 ori depășire a normei sanitare.
O instalație construită cu încălcări și care nu a fost dată în exploatare
Cei care au construit silozurile sunt KMZ Industries din Ucraina, iar potrivit paginii web cele două companii ar colabora de mai mulți ani.
Cele șase silozuri de 32 de metri, cu diametrul de 11 metri, ar fi fost instalate la începutul anului 2022, acestea însă nu ar fi destinate pentru furaje care fermentează, rezervoarele fiind potrivite pentru păstrarea cerealelor.
Din cauza că a fost admisă o astfel de încălcare, șrotul depozitat în silozuri s-a cocsat, ducând ulterior la prăbușirea construcției.
Sursele AGORA informează că întreaga instalație nu a fost dată în exploatare, nu există niciun aviz sau document. Silozurile se află la doar șase metri de calea ferată și, în mod normal, ar fi trebuit să dețină și un aviz de la Calea Ferată a Moldovei (CFM).
Inginerul tehnic al Danube Oil Company ar fi admis că întreaga instalație a fost construită cu încălcări și nu este dată în exploatare, și nici nu este destinată pentru depozitarea șrotului.
Încă după primele incidente, Danube Oil Company SRL s-a angajat că va demonta și descărca silozurile. Între timp, însă, conducerea companiei a demisionat, fapt care ar fi tergiversat procesul, totodată, echipa responsabilă de demontare ar fi trebuit să vină din Ucraina.
Sursele noastre susțin că, totuși, procesul de demontare ar fi demarat, fiind scoasă toată izolarea exterioară. La fel, în timpul demontărilor unul dintre muncitori s-ar fi accidentat grav. Totodată, Danube Oil Company SRL ar fi mințit că unul dintre silozuri este gol. În timpul lucrărilor de demontare, însă, s-a depistat că era plin cu șrot, iar acesta a luat foc.
Cei care ar fi trebuit să monitorizeze aceste procese sunt responsabilii de la Agenția pentru Supraveghere Tehnică (AST).
Cei de la AST ar fi trebuit să efectueze controale la fața locului, să examineze documentația de proiect, lucru care nu s-a întâmplat.
Mai mult ca atât, atunci când s-a decis că Danube Oil Company SRL va prăbuși controlat silozurile, trebuia prezentat un alt proiect ce urma să fie aprobat de AST. Acest proiect trebuia să includă un calcul al riscurilor, un plan de securitate, dar și forțe, și mijloace implicate.
Am încercat să obținem o reacție de la conducerea AST. Directorul instituției, Ion Moraru, și directorul adjunct interimar, Afanasie Dascalescu, nu ne-au răspuns la telefon, iar Mihail Zaporojan, un alt director adjunct interimar, a refuzat să discute cu noi și ne-a sugerat să apelăm la serviciul de presă, care, la fel, nu a răspuns la apelurile noastre.
Zaporojan a mai accentuat că AST va veni cu un comunicat de presă în care se va expune la acest subiect.
Potrivit unui comunicat plasat pe site-ul instituției la 16 ianuarie, Agenția pentru Supraveghere Tehnică s-a autosesizat asupra cazului de la Giurgiulești și informează că au fost admise încălcări.
„În scopul examinării circumstanțelor create, Agenția a solicitat în repetate rânduri prezentarea actelor permisive/documentația de proiect pe obiectivul dat, însă cu excepția a unor scheme pentru silozuri și autorizațiile de construire și urbanism, din partea agentului economic „Danube Oil Company” SRL, nu au fost prezentate”, se arată în comunicat.
Danube Oil Company nu a notificat deținerea obiectului industrial periculos, nu a prezentat documentația de proiect la acest obiect pentru înregistrare și nici nu a solicitat participarea reprezentantului AST la lucrările comisiei de recepție. Unicul obiect industrial periculos notificat de către agentul economic și înregistrat de către Agenția pentru Supraveghere Tehnică este -Cazangerie cu un cazan care utilizează combustibil solid (coji de semințe de floarea -soarelui) la Complexul pentru prelucrarea semințelor de floarea-soarelui cu capacitatea de 700 tone pe zi.
Agenția sugerează că are atribuții de efectuare a controlului respectării condițiilor de securitate a obiectelor industriale periculoase, însă întregul sistem de securitate industrială, în conformitate cu legislația în vigoare, este asigurat și de alți actori, precum operatorii deținători și utilizatori de Obiecte Industriale Periculoase, organismele de expertiză, centrele de instruire, organismul național de acreditare, companiile de asigurări și alții.
De asemenea, AST menționează că agenții economici, deținători de producții și obiecte de producere a uleiurilor, au obligația să notifice deținerea obiectului industrial periculos pentru înregistrarea lor în Registrul de stat. Totodată, comunică despre inițierea procedurii de demarare a unui control inopinat la acești agenți economici.
Abateri de proiectare și o posibilă eroare umană
În dimineața zilei de 23 ianuarie, Trans-Oil a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook. Compania anunță că ar fi identificat cauzele posibile ale declanșării incendiilor de la Giurgiulești. Potrivit reprezentanților, este vorba despre abaterile de proiectare, implementate de conducere și o posibilă eroare umană. În rezultat, s-a înregistrat creșterea temperaturii în interiorul silozurilor și declanșarea incendiilor.
„Pentru a răspunde speculațiilor cu privire la cauza acestor incidente, conducerea companiei dorește să fie transparentă și deschisă cu cetățenii Republicii Moldova. Conducerea „Trans-Oil”, compania mamă a „Danube Oil Company” SRL, a revizuit, verificat și stabilit că unele dintre abaterile de proiectare, implementate de conducerea companiei „Danube Oil Company” SRL, combinate cu o posibilă eroare umană inadvertentă, ar fi putut rezulta într-un lanț de evenimente care au determinat creșterea temperaturii în interiorul silozurilor și declanșarea unui incendiu.” Trans-Oil
Compania anunță că va dezasambla definitiv silozurile. În plus, se angajează într-o cooperare deplină și transparentă cu orice instituție subordonată Guvernului Republicii Moldova pentru a se asigura că nu va mai exista riscul provocării unui incident similar la niciunul dintre activele Grupului „Trans-Oil”.
Tot pe aceiași pagină, la data de 16 ianuarie Trans-Oil anunță că, de fapt, cauza arderii a fost una tehnică, adică s-ar fi produs o pană de curent și nu au fost cauzate daune pentru infrastructura adiacentă.
Procuratura Generală s-a autosesizat
La data de 20 ianuarie, Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat în urma izbucnirii incendiilor de la silozurile din Portul Giurgiulești. Procurorii urmează să investigheze respectarea normelor tehnice și de securitate a exploatării silozurilor de păstrare a produselor afectate de incendiu.
În același timp, Ministerul Afacerilor Interne va solicita Comisiei Situații Excepționale examinarea incendiilor din Portul Giurgiulești, pentru luarea măsurilor speciale de protejare a infrastructurilor critice și a mediului de importanță națională, situate în zona Portului, pentru prevenirea consecințelor mai grave.
Cu sau fără daune la bugetul stat
Oleg Tofilat, șeful Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), a declarat pentru AGORA că Întreprinderea nu a suferit o daună materială directă, mai exact, acesta admite că au fost cauzate incomodități personalului care lucrează în acea regine, motivând că: „E strașnic ce întâmplă acolo. Există riscul tot timpul că se poate întâmpla ceva cu trenurile și vagoanele care trec pe alături”.
Tofilat a refuzat să răspundă direct, dacă CFM a emis un aviz prin care permitea construcția silozurilor în proximitatea căii ferate.
„Noi am dat un răspuns oficial către Guvern la această temă. Din ce avem la noi, nu a fost solicitat avizul nostru pentru că se află pe teritoriul Portului Internațional Liber Giurgiulești. Nu-i în asta tema că nu s-a solicitat avizul CFM, asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, chiar dacă era să fie avizul și s-a aprins, ce schimbă? Ca să încercăm acum să umblăm cine a avizat din factorii implicați de la CFM sau din altă parte, cine nu a avizat, este un lucru absolut inutil la situația de azi.”
Oleg Tofilat
Autor:
Sursele AGORA au informat că de la începutul înregistrării incidentelor a fost sistată circulația mai multor trenuri marfare care transportau combustibil. Tofilat a refuzat, însă, să confirme informația, subliniind că aceste decizii s-au luat la fața locului de către șeful stației.
Pe de altă parte, Oleg Tofilat a ținut să precizeze că, dacă se închide circulația trenurilor în zonă, acest fapt generează o problemă pentru întreaga țară.
„Imaginați-vă că țara ar fi rămas fără jumătate din combustibil și ar suferi foarte mulți agenți economici care execută operații de import sau export. În cazul în care se interzice circulația, CFM rămâne fără 30% din veniturile sale și țara rămână fără 30- 50% din combustibilul care vine să aprovizioneze benzinăriile.”
Oleg Tofilat
Autor:
Pentru a proba informația oferită de către Tofilat și pentru a afla care ar fi, estimativ, suma daunelor produse în urma incidentului, am apelat la Veaceslav Șipitca, Secretar de stat în domeniul Construcții și Urbanism.
Veaceslav Șipitca a pasat responsabilitatea către AST, care se face responsabilă de stabilirea tuturor încălcărilor și a menționat că nu poate oferi date concrete despre daunele aduse bugetului de stat.
„Referitor la evaluarea daunelor nu-i prerogativa noastră. Agenția Supraveghere Tehnică, subordonată Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, stabilește încălcările în domeniul aferent antiincendiar și încălcările în domeniul construcțiilor.”
Veaceslav Șipitca
Autor:
Reacție de la Guvern
Prim-ministra Natalia Gavrilița a scris pe pagina sa de Facebook că a cerut tuturor ministerelor responsabile să investigheze rapid cauzele incendiilor repetate de la silozurile din portul Giurgiulești și să dispună măsurile necesare pentru înlăturarea consecințelor și prevenirea incidentelor de acest fel pe viitor.
„Am cerut și cercetarea motivelor neimplementării la timp a concluziilor anterioare ale comisiilor interministeriale din ultimele luni ale anului trecut. Instituțiile statului continuă să lucreze și vor veni cu informații adiționale”, a mai menționat prim-ministra.
De asemenea, Natalia Gavrilița a precizat că orice încălcări în procesul de construcție și exploatare vor fi sancționate conform legii, iar consecințele pentru oamenii din zonă, care au de suferit, dar și pentru mediu, trebuie să fie despăgubite.
În context, va fi dispusă verificarea tuturor silozurilor din țară pentru a evita astfel de incidente pe viitor.


