Serviciul SMURD va fi extins în Moldova cu ajutorul României

Serviciul SMURD va fi extins în Moldova cu ajutorul României

Proiectul SMURD, inițiat anul trecut în Republica Moldova, va fi extins cu ajutorul României, subiectul fiind discutat de ministrul Sănătății Ruxanda Glavan și omologul său de la București, Nicolae Bănicioiu.

„Un prim pas comun pe care vrem să-l facem este cel din cadrul Proiectului Transfrontalier SMURD II și vizează Institutul de Medicină Urgentă. De asemenea, ne dorim modernizarea şi dezvoltarea serviciului radioterapeutic din cadrul Institutului Oncologic, dar și dezvoltarea Serviciul de Asistență Medicală Urgentă la etapa prespitalicească pentru deservirea urgențelor medico-chirurgicale”, a declarat Ruxanda Glavan.

Miniștrii au discutat despre ridicarea unui edificiu nou pe teritoriul Institutului de Medicină Urgentă. Aceasta urmează să aibă trei etaje, aproape o mie de metri pătrați pentru fiecare etaj, cu bloc operator nou și cu o sală pentru pacienții care se află după intervenții chirurgicale.

În același timp, ministrul român, Nicolae Bănicioiu a semnalat că o problemă mare a pacienților din Republica Moldova care suferă de boli oncologice este lipsa posibilității de radioterapie în țară. „După ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova (din 22 septembrie de la Neptun, n.r.), ne-am întâlnit pentru a pune în aplicare ceea ce s-a stabilit acolo. Încercăm împreună să dezvoltăm toate capabilitățile medicale, să îmbunătățim protocoalele terapeutice și accesul pacienților către tratamente de ultimă generație”, a subliniat Nicolae Bănicioiu.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.