Valeriu Lazăr a declarat că acest acord va avea un impact puternic asupra economiei Republicii Moldova în sensul modernizării acesteia și creșterii standardelor de calitate, inclusiv prin oferirea de asistență tehnică și financiară. Totodată, ministrul Economiei a subliniat că, pe unele domenii, și Federația Rusă implementează standarde internaționale sau europene, care vor coincide cu cele utilizate de Republica Moldova.
„Nu intenționăm să ieșim din CSI, dimpotrivă vrem să lărgim relațiile de cooperare, în special, cu Federația Rusă, cu care avem economii complementare. Integrându-se într-o piață cu mare putere de cumpărare, cum este cea a UE dar și liberalizând comerțul cu Turcia, Republica Moldova reprezintă o oportunitate și pentru companiile rusești, pe care le invităm să investească în Moldova și să beneficieze împreună de regimurile comerciale preferențiale pe care le-am negociat”, a declarat Valeriu Lazăr.
Ministrul Economiei a mai menționat că autoritățile de la Chișinău acordă o atenție specială respectării regulilor de origine a mărfurilor, pentru a preveni riscul reexporturilor ilegale de produse din alte țări. Valeriu Lazăr și-a exprimat intenția de a stabili un mecanism de schimb de informații cu toate părțile interesate pentru a facilita relațiile comerciale și a răspunde îngrijorărilor exprimate anterior de Federația Rusă.
Aceasta este a doua rundă de consultări cu Federația Rusă, prima având loc în luna martie curent. Până la finele lunii iunie, urmează consultări similare cu Republica Belarus și Republica Kazahstan, invitațiile oficiale în acest sens fiind deja lansate.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.