Primul pas spre independența energetică a Republicii Moldova. IATĂ cronologia gazoductului Iași - Ungheni

Primul pas spre independența energetică a Republicii Moldova. IATĂ cronologia gazoductului Iași - Ungheni

Gazoductul Iasi - Ungheni, prima conducta ce permite exportul de gaze naturale din România în Republica Moldova, urmează să fie inaugurat miercuri, 27 august, de premierul Iurie leancă și omologul său român Victor Ponta, alături de comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger. Conducta permite livrarea de gaze pentru alimentarea raionului Ungheni, dar poate fi prelungită printr-un nou proiect până la Chișinău. 

Primele discuții despre gazoductul care reduce dependența totală a Moldovei de Gazprom au avut loc în 2009, după înlăturarea regimului Voronin (Partidul Comunist) printr-o revoltă populară și au fost punctate de divergențe între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta.

În ciuda tuturor acestor divergente pe tema „cine ajută mai mult Moldova”, România și Republica Moldova au reușit să finalizeze conducta, cu ajutor financiar din partea UE. Primele exporturi de gaze din România în Moldova pot avea loc din septembrie acest an, scrie Hotnews.ro.

Date tehnice despre conducta de gaz Iași-Ungheni

Construcția conductei de gaz Iași-Ungheni a fost începută în 2013. Costul total al proiectului a fost de circa 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro grant din partea UE prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova.

Gazoductul are o lungime totală de 43,2 kilometri, o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care, inițial, din România va fi livrat un volum de până la 50 de milioane de metri cubi pe an.

Gazoductul va fi gestionat pe teritoriul Republicii Moldova de întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz, care va presta servicii de transport al gazelor naturale pe teritoriul țării, iar pe partea română, de compania Transgaz.

Următoarea etapă a proiectului este construcția conductei Ungheni-Chișinău pe teritoriul Republicii Moldova și a gazoductului Onești-Lețcani cu Stația de Comprimare a gazelor pe teritoriul României.

Iată principalele momente din istoria construirii gazoductului Iași - Ungheni

Noiembrie 2009: Primele discuții despre un gazoduct care să aducă gaze naturale din România în Republica Moldova au loc între premierul moldovean Vlad Filat și președintele Traian Băsescu, la scurt timp după căderea conducerii comuniste de peste Prut.

Ianuarie 2010: Președintii Traian Băsescu și Mihai Ghimpu anunță că România se angajează să sprijine financiar gazoductul.

Mai 2010: Premierul moldovean Vlad Filat și ministrul român al Economiei, Adriean Videanu, au convenit construirea unui gazoduct de interconexiune a sistemului Republicii Moldova de gazificare cu cel al României pe direcția Ungheni-Iași. Cei doi au semnat Protocolul de colaborare moldo-român.

Martie 2012: Proiectul este discutat într-o ședință comună a guvernelor României (condus de MR Ungureanu) și Republicii Moldova, ședința desfășurată la Iași.

Aprilie 2012: Studiul de fezabilitate al gazoductului este finalizat și începe elaborarea proiectului tehnic, anunță ministrul român al Economiei, Lucian Bode (guvernul MR Ungureanu). Ministrul nu poate estima data de finalizare a conductei.

Mai 2012: Președinții român ș moldovean, Traian Băescu ș Nicolae Timofti, decid accelerarea proiectului.

Mai 2012: Guvernul Ponta a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru gazoduct

Iulie 2012: Premierii Victor Ponta și Vlad Filat au convenit la Chișinău înființarea unui grup comun de lucru în domeniul energiei și au semnat o declarație comună pentru aprofundarea cooperarii bilaterale în domeniul securității energetice, inclusiv realizarea proiectului gazoductului Iași -Ungheni.

Aprilie 2013: România a lansat licitația pentru gazoductul Iași-Ungheni. Licitația prevede un cost de construcție de aproximativ zece milioane de euro plus TVA.

Mai 2013: Și Republica Moldova a lansat licitația pentru partea sa de conductă.

Iunie 2013: Premierul Ponta anunța că 40 de proprietari de terenuri impiedică exproprierile necesare pentru construcția gazoductului și anunță un act normativ special care facilitează exproprierile.

August 2013: România anunță bugetul necesar pentru construcția gazoductului: 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezintă contribuția financiară a UE prin Programul Operațional Comun „România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013”. Contractul de finanțare a fost semnat la București. Proiectul va fi derulat de ANRM, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.

27 August 2013: Sunt inaugurate lucrările la gazodcut, într-o ceremonie la care participă premierii Victor Ponta, Iurie Leancă, precum și comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger. Data asumată pentru terminarea lucrărilor: decembrie 2013.

Septembrie 2013: Moment critic în controversele dintre Traian Băsescu și Victor Ponta pe tema „cine a făcut mai mult pentru realizarea gazoductului”. În urma dezvăluirilor de presă, Traian Băsescu susține că termenul de finalizare (decembrie 2013) nu poate fi atins și cere informarea UE în acest sens.

Noiembrie 2013: România și Republica Moldova semnează un contract prin care Bucureștiul finanțează cu 5,3 milioane de euro lucrările de pe teritoriul Republicii Moldova (10,5 km de gazoduct pe teritoriul R. Moldova, iar în partea de sud, traversare a râului Prut de 134 de metri). Contractul e semnat de vicepremierul Liviu Dragnea și vicepremierul moldovean, Valeriu Lazăr.

Decembrie 2013: Premierul moldovean, Iurie Leancă, reclamă întârzieri în construcția gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova din cauza „standardelor sovietice” utilizateIunie 2014: Viceministrul Economiei din Republica Moldova, Tudor Copaci, anunță într-un interviu pentru HotNews.ro finalizarea construcției conductei și planurile Chișinăului pentru prelungirea gazoductului astfel încât să poată fi asigurată alimentarea capitalei Republicii Moldova.

Iunie 2014: Lucrările din România la gazoductul Iași-Ungheni sunt finalizate, inclusiv subtraversarea râului Prut, urmând ca sistemul de operare să fie preluat de catre Transgaz

7 August 2014: Șeful ANRE anunță că România va putea să exporte gaze naturale spre Republica Moldova din a doua jumătate a lunii.

14 august 2014: Transgaz (România) și Vestmoldtransgaz (Republica Moldova) au semnat la București acordul de operare a gazoductului Iași - Ungheni.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.