
Cum se implementeaza Acordul de Asociere cu UE în domeniul mass-media? Problemele identificate și recomandările API
Asociația Presei Independente a prezentat primul raport de monitorizare privind realizarea angajamentelor în domeniul mass-media, asumate de R. Moldova în Planul de acțiuni (PNA) pentru implementarea Acordului de Asociere (AA) RM-UE. Raportul conține o retrospectivă a realizării Planului de acțiuni în perioada 2014-2016 și o evaluare a îndeplinirii acțiunilor planificate pentru perioada martie-mai 2017 din actualul PNA, prevăzut pentru anii 2017-2019. Autorii au formulat o serie de concluzii și recomandări pentru instituțiile și factorii de decizie care elaborează și implementează politici publice.
・
Experţii API, Ion Bunduchi și Aneta Gonța constată în raport că acțiunile planificate în PNA pentru perioada 2014-2016 pe segmentul mass-media au vizat în cea mai mare parte domeniul audiovizualului și nu au fost în concordanță deplină cu prevederile Acordului de Asociere. Acțiunile planificate pentru această perioadă fie au fost realizate parțial, fie nu au fost realizate.
Corespunzător, impactul realizării acțiunilor a fost parțial şi nu a răspuns eficient nici prevederilor reale ale Acordului de Asociere, nici necesității de creare și dezvoltare a unui sistem mediatic democrat, pluralist și profesionist.
În plus, la planificarea acțiunilor pentru următoarea perioadă de implementare (2017-2019) nu s-a ținut cont de prevederile anterioare, iar unele acțiuni irelevante se repetă.
„Formularea acțiunilor, dar și modul de raportare a realizării acestora creează impresia generală că PNA este un scop în sine și nu un instrument de impulsionare a evoluțiilor pozitive în domeniul mass-media, bazat pe principii democratice, asumat conștient de către autorități”, a menționat Ion Bunduchi.
Potrivit API, experţii asociației au formulat mai multe recomandări, inclusiv revizuirea și completarea Planului de acţiuni astfel încât acțiunile să cuprindă întregul domeniu mass-media, în concordanță deplină cu prevederile Acordului de Asociere, formularea mai exactă și măsurabilă a indicatorilor de performanță, care trebuie revizuiți după evaluarea efectelor reale ale acțiunilor deja realizate, accelerarea ritmului de implementare adecvată a acțiunilor relevante pentru dezvoltarea mass-mediei.
„Conform metodologiei pe care am utilizat-o pentru evaluarea cantitativă și calitativă a Planului Național de Acțiuni în domeniul mass-media, acțiunile planificate și realizate de autorități au acumulat 13 puncte din 24 posibile”, a specificat Aneta Gonța.
Raportul de monitorizare poate fi accesat online, în limbile română şi engleză, pe pagina web a API.
Monitorizarea se desfășoară în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor mass-media independente, promovarea valorilor şi standardelor europene şi campania media împotriva informaţiei false şi tendenţioase”, sprijinit de USAID în cadrul programului FHI 360 „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”.