„Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituțională, pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului și de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens”, se arată în decizia CC.
În continuare, magistrații Curții Constituționale susțin că Pavel Filip urmează să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.
„Potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim- ministrul în exercițiu, dl Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituțională pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a și, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate”, mai punctează Curtea Constituțională.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.