Vicepremierul rus spune, în interviu său, că tema federalizării R. Moldova „nu s-a discutat cu niciun partid”.
„Era clar că în actualele condiții, asta e dăunător și lipsit de sens. Pe 3 iunie, la finalul întrevederii cu Partidul Democrat, domnul Plahotniuc, însoțit de oamenii săi, ne-a transmis un plic cu propunerile care să stea la baza unei alianțe cu PSRM. Deschizând plicul, cu uimire am constatat propunerile PD-ului, unui partid cu o poziție clară anti-rusească, de a schimba radical cursul politicii externe a R. Moldova cu orientare spre Rusia. Se propunea soluționarea conflictului transnistrean prin federalizarea țării. Precum vedeți, asta a fost ideea PD. Cu toate aceste, noi am recomandat insistent PSRM-ului și președintelui nici să nu examineze propunerile secrete ale lui Vlad Plahotniuc și nici ale altor partide. Coaliția poate fi formată doar în baza unor decizii oficiale de partid”, a punctat Kozak.
Amintim că pe 8 iunie, postul afiliat Partidului Democrat, Publika TV, a pus pe post un video de la întâlnirea dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Într-un video de peste 9 minute durată, Dodon se aude negociind un acord cu PD, care să conțină un paragraf secret despre federalizarea R. Moldova.
De la apariția filmulețului, federalizarea a devenit laitmotivul mitingurilor PD. De pe scena PMAN, Vlad Plahotniuc l-a acuzat pe Igor Dodon de trădare de țară. „A încercat să federalizeze țărișoara noastră, s-o dea străinilor. A trădat poporul”, a scandat Plahotniuc din scena PMAN.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.