Igor Boțan: Păcat că nu mai este original, recurge la trucuri deja folosite
„Haideți să nu uităm că e a treia oară când Plahotniuc pleacă din politică. Cred că acest lucru explică foarte bine ceea ce se întâmplă”, consideră analistul Igor Boțan.
Expertul consideră că Plahotniuc a recurs la o tactică deja cunoscută. „Lucrurile astea nu mai au un element de inovație în ele și dacă anterior s-a întâmplat că s-a întors în maniera sa caracteristică, surprinzător și cu elemente adiționale, acum toată lumea înțelege că ulciorul nu merge de multe ori la apă”, spune Boțan.
„El, maestrul luării prin surprindere, a fost bătut și luat el prin surprindere pe 7 și 8 iunie și a trebuit practic să dea foc Curții Constituționale și să o pună într-o situație penibilă. Depinde dacă Plahotniuc își menține finanțarea generoasă a acestui partid și metodele despre care ne-a vorbit președintele r.Criuleni (n.r. - donații fictive). E interesant cum își va menține PD fastuosul sediu din centrul Chișinăului. Sunt o mulțime de lucruri care vor ieși la suprafață”, prevede Boțan.
Dionis Cenușă: Plecarea lui Plahotniuc nu înseamnă pierderea influenței asupra PD
Potrivit expertului Dionis Cenușă, decizia lui Vladimir Plahotniuc de a pleca din funcția de președinte al PDM vine ca o soluție pentru câteva probleme.
„În primul rând, preluarea președinției partidului de către altă persoană este necesară pentru a salva partidul, în particular înainte de alegerile locale din octombrie 2019. În al doilea rând, reînnoirea conducerii PDM ar putea deveni o modalitate de a crea impresia că partidul vrea să se reformeze. Nu în ultimul rând, în combinație cu statutul de unicul partid de opoziție, noul lider de partid va încerca să capitalizeze imagine pe eventualele eșecuri ale coaliției ACUM-PSRM. Plecarea lui Plahotniuc de la funcția de președinte de partid nicidecum nu înseamnă că acesta va pierde influența asupra acestuia. Teoretic, viitorul lider de partid va trebui să fie cineva în care Plahotniuc are încredere. Cu cât mai apropiată de Plahotniuc va fi viitorul lider al PDM cu atât mai mici vor fi șansele de a se recupera după căderea regimului. Riscul de a ajunge înapoi la 6% din intenția de vot are o probabilitate foarte înaltă, dacă partidul nu rupe definitiv orice legături cu Plahotniuc”, consideră analistul politic Dionis Cenușă.
Anatol Țăranu: Plahotniuc a pierdut partida politicului în Moldova
Analistul politic Anatol Țăranu crede că decizia lui Plahotniuc „era evidentă, logică”.
„Epoca Plahotniuc în politica moldovenească s-a terminat. Din păcate nu am aceeași opinie despre epoca oligarhatului, dar asta e altceva. Plahotniuc a pierdut partida politicului în Moldova și trebuie să-și găsească un loc în viață. PD trăiește acum o perioadă de căutare a unei noi identități. Ei au două opțiuni: sau se prefac într-un partid social-democrat autentic, sau devin o anexă a PSRM. Deocamdată alte șanse pentru ei nu văd”, consideră Țăranu.
Comentatorul politic e de părere că precedentele plecări ale lui Plahotniuc „au fost plecări de ordin tactic, de data aceasta gluma s-a îngroșat cu totul”.
„Cred că șansele lui de revenire în politica moldovenească sunt nule. Cred că nu revine nici în țară, dar asta e mai puțin principial”, spune Țăranu. Amintim că Plahotniuc și-a anunțat plecarea de la conducerea PD pe 24 iunie dimineața. Acum șase ani, la sfârșitul lui octombrie 2013, Plahotniuc a renunțat la mandatul de deputat, declarând că se va dedica intens activității în cadrul partidului. În 2014 acesta revine în Parlament, însă și-a depus mandatul în iulie 2015, în ziua votării Guvernului Streleț. Pe 15 octombrie 2015, în ziua lipsirii de imunitate parlamentară a lui Vlad Filat și arestarea acestuia, Vlad Plahotniuc anunța, printr-o postare pe Facebook, că se auto-suspendă din funcția de prim-vicepreședinte al PDM, dar și de cea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM. El își anunță revenirea în decembrie 2015, iar în 2016 este ales președinte al PDM, în locul lui Marian Lupu.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.