
Drapelul de stat a fost coborât în bernă. 70 de ani de la cel mai amplu val al deportărilor staliniste
De ziua comemorării deportărilor staliniste, drapelul de stat din fața Guvernului Republicii Moldova a fost coborât în bernă. În memoria victimelor regimului comunist, 6 iulie este declarată zi de doliu național. În această zi se împlinesc 70 de ani de la cel mai amplu val de deportări din anul 1949, când zecide mii de moldoveni au fost duși cu forța în Siberia.
・
Drapelul de stat a fost coborât în bernă în prezența prim-ministrei, Maia Sandu și a cabinetul de miniștri. Aceștia au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor deportărilor.
Au existat trei valuri ale deportărilor staliniste din Republica Moldova: represiunea politică (12-13 iunie 1941); represiunea economică (5-6 iulie 1949); represiunea spirituală (31 martie-1 aprilie 1951). În iunie 1941 au fost judecați și închiși intelectualii și activiștii partidelor politice, iar în 1949 au fost deportați țăranii înstăriți, cei care aveau pământ, moară, oloiniță etc.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, în cel de-al doilea val de deportări, au fost ridicate şi trimise în Siberia 11606 de familii, dintre care 9233 de bărbaţi, 13702 de femei și 11.828 de copii. Autoritățile sovietice, de fapt, doreau să lanseze organizațiile agricole comune, așa numitele colhozuri sau sovhozuri. Imediat după trimiterea moldovenilor în Siberia, în septembrie 1949 s-au format aceste cooperative agricole, iar oamenii rămași în Republica Moldova au fost angajați.