De exemplu, pentru carnea de porc din UE cota de import constituie 4.000 de tone pe an, care se epuizează la mijlocul anului, spun antreprenorii. Încă 4.000 de tone pentru Moldova constituie cota de carne de găină importată din UE. În consecință, în fiecare an pe piață se atestă un deficit a materiei prime de calitate înaltă, ceea ce conduce la creșterea prețurilor la carne și la produsele din carne.
Oamenii de afaceri susțin că statul trebuie să revadă atât strategia de dezvoltare a sectorului agroindustrial, cât și să prevadă o nouă modalitate de distribuire a cotei anuale de import la carne din UE.
Or, de exemplu, principalii beneficiari ai acestei cote sunt companiile intermediare, care rareori se ocupă de procesarea cărnii și care încă din anul 2007 au monopolizat domeniul, dar și companiile din regiunea transnistreană, scrie Mold-Street.
Potrivit unor date neoficiale la care face referire sursa citată, grupul Sheriff, controlat de miliardarul transnistrean Victor Gușan, ar fi ajuns în anii 2018 și 2019 unul dintre principalii trei importatori de carne fără taxe din UE în Republica Moldova.
An de an, autoritățile promit măsuri pentru a reforma domeniul, dar situația nu se schimbă, spun reprezentanții companiilor de procesare a cărnii. În cadrul unei ședințe a Consiliului Economic, iarăși s-a discutat această problemă, cât și altele din acest domeniu.
Potrivit datelor oficiale, în 2018, în Republica Moldova activau 52 de companii de fabricare a produselor din carne și mezeluri.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.