Chicu, săgeți către Sandu: „Potenta doamnă dă târcoale prin alte părți, pentru a zădărnici eforturile de a soluționa problemele energetice”

Chicu, săgeți către Sandu: „Potenta doamnă dă târcoale prin alte părți, pentru a zădărnici eforturile de a soluționa problemele energetice”

Premierul Ion Chicu vine cu replici dure la adresa fostei prim-ministre Maia Sandu, după ce predecesoarea sa s-a arătat alarmată de faptul că la trei săptămâni până la sfârșitul anului, nu există un nou acord pentru tranzitul gazeleor prin Ucraina. Sandu susține că țara poate rămâne fără căldură din cauza „impotenței guvernului lui Dodon”. În replică Chicu acuză fosta guvernare că s-a ocupat de preluarea schemelor pe timp de vară, îl loc să se preocupe de această problemă.

„Impotența guvernului lui Dodon ne poate lăsa fără căldură și energie electrică pe timp de iarnă”, scrie Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Fosta prim-ministră afirmă că la trei săptămâni până la sfârșitul anului, și, în lipsa unui acord între Ucraina și Federația Rusă pe tranzitul gazelor naturale, există riscul să înghețăm în ianuarie.

„Noi am identificat două soluții de alternativă: livrarea gazelor în regim revers pe ruta Transbalcanică și procurarea prin Naftogaz, pe la nordul țării.

Chiar pe 12 noiembrie, ziua când PD și PSRM au demis în mod cinic guvernul, noi urma să finalizăm discuțiile cu operatorii din România, Ucraina și Bulgaria. După plecarea noastră de la guvernare, discuțiile cu România și Ucraina s-au blocat. Politica externă dezastruoasă a guvernării lui Dodon (care a adus ofense și Bucureștiului, și Kievului) pune în pericol securitatea energetică a țării”, susține Sandu. Tot, fosta prim-ministră roagă colegii din Parlament sp-l cheme la raport, în regim de urgență, pe ministrul economiei și infrastructurii pentru a clarifica când vor fi convenite toate detaliile tehnice cu operatorii de gaze naturale din România și Ucraina.

În replică, premierul Ion Chicu, afirmă că Guvernul Sandu nu s-a ocupat de problema asigurării țării cu gaze pe timp de vară. Mai mult, Chicu susține că predecesoarea sa ar fi cea care zădărnicește eforturile actualuilui guvern de a soluționa problema.

„Îngrijorații și potenții, care toată vara s-au ocupat de preluarea schemelor, reparații costisitoare din bugetul public a curții blocului unde trăiesc, dar și alte isprăvi de genul acesta - în loc să pregătească țara de sezonul rece, caută disperat să "greiereze" ceva, numai sa nu-i uite lumea...”, răspunde Chicu pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, premierul afirmă că deține informație precum că Sandu s-ar fi adresat către partenerii de dezvoltare pentru a stopa colaborarea cu R. Moldova, până în momentul când aceasta va reveni în funcția de „premier/președinte/procuror și mamă a națiunii”, scrie Chicu.

„Mai dă târcoale și prin alte părți, pentru a zădărnici eforturile guvernului de a soluționa problemele energetice, inclusiv aprovizionarea cu gaze. E în stilul ei, dar haideți s-o vorbim doar de bine, că dacă deloc - se supără. Vrea atenție, dar nu avem timp - trebuie să curățim mizeria pe care a lăsat-o în administrația publică centrală. Abia vineri am reușit să-i corectăm isprava cu reținerile de salarii...”, a adăugat șeful Executivului cu referire la Maia Sandu.

Amintim că și liderul Partidului Platformei DA, Andrei Năstase, spune că R. Moldova ar putea rămâne, în plină iarnă, fără aprovizionarea cu gaze naturale. Politicianul invocă expirarea contractului de tranzit al gazelor naturale și imposibilitatea Rusiei și Ucrainei de a găsi un numitor comun. Liderul PPDA spune că, în cazul în care conducerea țării nu va veni cu soluții, formațiunea sa va ieși în stradă.

Este de menționat că pe final de noiembrie, Guvernul spunea că examinează trei scenarii pentru aprovizionarea Republicii Moldova cu gaze naturale în perioada rece a anului. Primul ține de păstrarea rutei tradiționale de tranzit prin Ucraina, dacă vecinii noștri ajung la un acord cu Federația Rusă. În caz contrar, se mai analizează posibilitatea de a livra gazele până la hotarul Federației Ruse cu Ucraina, ca ulterior acestea să fie transportate de MoldovaGaz până la hotarul dintre Ucraina și Republica Moldova.A treia opțiune este furnizarea gazelor prin coridorul transbalcanic, prin conducta Turkish Stream. Scenariile au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale.Anterior și președintele Rusiei, Vladimir Putin, a lasat să se înțeleaga că ar fi gata să ofere Ucrainei un contract temporar pentru tranzitul gazelor naturale, dacă negocierile pe acest subiect eșuează înainte de 1 ianuarie 2020 când expiră contractul existent.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.