Premieră națională: Agenția de Transplant a primit acordul de la trei donatori de țesuturi în aceeași zi

Premieră națională: Agenția de Transplant a primit acordul de la trei donatori de țesuturi în aceeași zi

Agenția de Transplant din Moldova anunță o premieră națională: trei donatori de țesuturi intr-o singură zi. Potrivit instituției, este pentru prima dată în țara noastră când trei familii și-au dat în aceeași zi acordul pentru donarea țesuturilor apropiaților lor care nu au mai putut fi salvați. 

„În prag de Sărbători devenim mai buni și mai receptivi față de cei aflați în suferință, iar acest rezultat este încă o dovadă a acestui fapt”, se arată în mesaj.

AGORA amintește că în luna septemrbrie 2019 Agențiile Naționale de Transplant din Moldova și România au semnat un acord de colaborare ce prevede schimbul de organe pentru pacienții aflați pe listele de așteptare și care au nevoie de transplant.

În anul 1960, s-a efectuat primul transplant din Moldova, un transplant de os cortical. În 1982, a avut loc primul transplant renal, care a fost efectuat în Centrul de dializă și transplant renal pe lângă Spitalul Clinic Republican.

Așa cum la acel moment încă lipsea un cadru normativ care să reglementeze acest domeniu, în 2008 a fost adoptată Legea privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane.

În 2010, Guvernul a instituit Agenția de Transplant. Doi ani mai târziu, a fost elaborat primul Program național de transplant pentru o perioadă de cinci ani.

În 2013, a fost creată prima și singura bancă de țesuturi din țara noastră. În acest an, au fost efectuate 40 de transplanturi de cornee, iar numărul total de transplanturi de țesuturi a fost de 379, ceea ce a depășit numărul planificat din program cu 5%.

Totodată, a fost creat Serviciul de coordonare în transplant, iar persoanele din domeniu au beneficiat de instruiri atât în țară, cât și peste hotare. Acest lucru a permis, în martie 2014, să fie efectuată preluarea de organe de la un donator în moarte cerebrală – o premieră pentru Republica Moldova.

În perioada anilor 2014-2016, a fost implementat un proiectul de twinning al Comisiei Europene, care a inclus următoarele componente: consolidarea cadrului legislativ și instituțional, a capacităților personalului și consolidarea comunicării și informării. În cadrul acestui proiect, au fost instruiți peste 200 de profesioniști în domeniu.

Pe parcursul anilor 2011-2017, în Moldova au fost efectuate 1.377 de operații de transplant.

Potrivit unui studiu realizat de Agenția de Transplant în 2016, pe un eșantion de peste 1.200 de persoane, 65,4% din populație acceptă donarea de organe.

Cu ocazia Zilei europeane a donării și transplantului de organe, la Chișinău a fost inaugurat un monument, dar și o alee, obiective dedicate donatorilor.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.