
Candidații care vor să fie membri CSM din rândul profesorilor de drept titulari vor prezenta declarațiile de avere
Candidații care vor să participe la concursul de selectare a cinci membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul profesorilor de drept titulari vor trebui să depună și declarația de avere și interese personale. Anunțul a fost făcut de șeful comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Vasile Bolea. Socialistul a anunțat că, miercuri, a fost definitivat regulamentul concursului în baza căruia va fi desfășurat concursul.
・
„Astăzi a fost aprobat regulamentul pentru concursul de ocupare a funcțiilor vacate din CSM din partea profesorilor de drept titulari. S-a îmbunătățit regulamentul cu anumite amendamente și va fi publicat astăzi. A fost redactat încât să ofere o mai mare marjă de transparență concursului. Concurenții au fost obligați să prezinte declarația de avere și interese pentru 2019”, a punctat Bolea.
Deputatul socialist s-a referit și la inițiativa legislativă a colegului său din PAS, Sergiu Litvinenco, ce presupunea ca selectarea acestor membri să se realizeze de o comisiei independentă.
„Colegii din PAS, în special dl. Litvinenco, au reiterat ideea ca acest concurs să fie organizat de o comisie specială în corespundere cu acel proiect înregistrat acum două zile în Parlament. Părerea mea e că aceste încercări se fac doar pentru a întinde de timp și pentru a institui un blocaj. Legea de anul trecut a fost deja promulgată și a intrat în vigoare”, a mai spus Bolea.
Potrivit lui Vasile Bolea, concursul urmează să se desfășoare la finele lunii februarie-începutul lunii martie.
Potrivit proiectului de lege cu privire la CSM, cinci membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari vor fi numiţi de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, în baza propunerilor Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului. Respectiv, Comisia juridică, numiri şi imunităţi trebuie să organizeze un concurs public până la expirarea mandatului membrilor desemnaţi sau în decurs de 30 de zile de la apariţia funcţiei vacante.
Alți șapte membri din rândul judecătorilor, inclusiv, şapte membri supleanţi, vor fi aleşi prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, după cum urmează - patru din judecătorii, doi din curţile de apel şi unul din Curtea Supremă de Justiţie.