De asemenea, a fost discutată eficiența activității Consiliului pentru problemele veteranilor pe lângă Prim-ministru și oportunitatea creării unei structuri în cadrul Guvernului, preocupate doar de problemele veteranilor.
Vorbitorii au condamnat comportamentul abordat de participanții la acțiunile din data de 2 martie, menționând că acea acțiune și acel comportament nu îi reprezintă.
În context, premierul a declarat că încasările la buget, în perioada ianuarie-februarie 2020, sunt cu 1,2 miliarde mai mari decât în perioada similară a anului 2019. În special, au crescut încasările Serviciului Vamal - cu 25% mai mult comparativ cu 2019. Potrivit lui Chicu, aceşti bani le vor permite autorităților să soluționeze mai multe probleme sociale, inclusiv pe cele ale veteranilor.
Menționăm că, în dimineața zilei de 2 martie, în fața Guvernului a avut loc un protest la care s-au adunat veterani de război și reprezentanți ai societății civile. Ulterior, oamenii au ajuns să forțeze ușa Guvernului și chiar au spart una dintre ușile glisante din sticlă.
Mai târziu, o parte dintre ei au blocat bulevardul Ștefan cel Mare, iar apoi și străzile Pușkin și Bodoni.
Prim-ministrul R. Moldova, Ion Chicu, a calificat acțiunea drept una „isterică” și organizată „de forțe politice tăinuite”.
Pe parcursul zilei, manifestanții din PMAN au fost vizitați de ministrul Apărării, Victor Gaiciuc. Ce-i drept, Gaiciuc a stat de vorbă mai mult cu presa, iar abordat de protestatari, a stâns câteva mâini și a părăsit protestul. El a dat asigurări că o serie de revendicări ale veteranilor au fost deja îndeplinite. Întrebat dacă el sau ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, își vor da demisia, Gaiciuc a opinat că „o să trăim mai rău” dacă guvernarea se schimbă des.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.