Cetățenii străini ar putea avea interdicție la cumpărarea terenurilor de pământ pe teritoriul țării noastre. Cel puțin asta a declarat șeful statului, Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune. Președintele a precizat că va face tot posibilul pentru a nu susține liberalizarea pieței financiare și îi va împiedica pe străinii care vin în țara noastră să achiziționeze terenuri.
„Cel mai scump lucru pe care îl are Republica Moldova sunt oamenii săi și pământurile sale. Atâta timp cât eu sunt președinte, nu vom permite, voi bloca încercarea de a da drepturi cetățenilor străini să cumpere pământuri”, a declarat Igor Dodon.
Președintele a precizat că în afară de cetățenii Republicii Moldova și de întreprinderile rezidente nimeni nu are voie să investească în terenuri moldovenești. Șeful statului a adăugat că străinii care vor să investească în Moldova trebuie să creeze o întreprinderere, să investească în această și apoi să cumpere terenuri pentru a dezvolta agricultura.
Totuși, spune Dodon, dacă respectiva întreprinderea va fi lichidată, terenul nu va trece în proprietatea investitorilor străini.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

„Peste noapte, Plahotniuc și-a dat seama că Dodon l-a jucat pe degete”. Șeful statului își asumă meritele schimbării puterii din 2019, într-un filmuleț publicat pe Facebook (VIDEO)

Mitropolitul Moldovei a mers în satul de baștină al lui Dodon, ca să sfințească fântâna și răstignirea (FOTO, VIDEO)

Dodon, despre noile secvențe video: Sunt imagini din aceeași partidă de șah. S-a jucat abil, inteligent și cu șah-mat la final

Dodon: Maia Sandu e mai deșteaptă, dar Năstase umblă peste tot. „Băi, mai liniștiți-vă” (VIDEO)

Igor Dodon le dă replica celor care îl acuză că nu poartă mască: „Oamenii au încredere în politicienii care sunt alături de ei” (VIDEO)
