Un șofer a rămas fără permis de conducere timp șase luni, după ce a încercat să facă un „drift” în centrul capitalei (VIDEO)

Un șofer a rămas fără permis de conducere timp șase luni, după ce a încercat să facă un „drift” în centrul capitalei (VIDEO)

Un șofer a rămas fără permis de conducere timp de jumătate de an, după ce a vrut să facă „drift” cu un BMW sub ochii unui echipaj INSP la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt și Ismail. Acesta a fost marți, 20 octombrie judecat și penalizat pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră prin comportament agresiv.

Totul s-a întâmplat la data de 30 septembrie curent, în jurul orei 03:00. Atunci agenții de patrulare care monitorizau acest sector de drum au observat un automobil, șoferul căruia conducea agresiv și punea în pericol participanții din trafic.

Acesta imediat a fost stopat.

La volanul BMW-ului cu număr străin de înmatriculare se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasager, proprietarul mașinii, în stare de ebrietate, care l-a rugat pe primul să-l ducă acasă.

Șoferul a fost documentat, la fața locului, pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră prin comportament agresiv. Iar ieri, instanța de judecată l-a amendat cu 2.000 de lei și i-a aplicat cinci puncte de penalizare, cu privarea de dreptul de a conduce un mijloc de transport pe un termen de șase luni.

Amintim că, în aceeași intersecție un accidentul cumplit s-a produs acum cinci luni, în seara zilei de 17 mai, la intersecția străzilor Ismail și bd. Ștefan cel Mare. În urma impactului, două persoane au decedat (n.r. unul dintre pasageri - la spital), iar altele patru persoane au ajuns la spital.

În accident au fost implicate mai multe automobile, inclusiv o mașină ce aparținea unei companii de taxi și un automobil de model „Audi”, condus de tânărul de 27 de ani, care s-ar face vinovat de impactul violent.

În cele din urmă, șoferul automobilului Audi care a provocat accidentul a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip deschis

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.