
Cariera Micăuți: Ar fi fost extrase ilegal peste 1,4 milioane de metri cubi de zăcăminte minerale. Un deputat sesizează PG și Ministerul Agriculturii
La Cariera de la Micăuți au fost extrase cu peste 1,4 milioane de metri cubi de zăcăminte minerale mai mult decât a fost declarat, iar suma prejudiciului se ridică la 684 de milioane de lei. Acestea sunt concluziile Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în urma unui control la întreprindere, încheiat în luna ianuarie. În pofida pretinselor ilegalități constatate, există o încheiere judecătorească ce anulează respectivul act, comunică președintele Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile, Nicolae Ciubuc.
・
la 25 ianuarie, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a finalizat un control demarat în luna august 2020 la Cariera Micăuți. În urma verificărilor s-au constatat mai multe încălcări ce țin de modul de extragere a zăcămintelor. Mai exact, este vorba de o diferență de peste 1,4 milioane de metri cubi de zăcăminte extrase comparativ cu ce a fost declarat de întreprindere. Despre aceasta a comunicat deputatul Nicolae Ciubuc, care conduce și Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile.
Ca rezultat a acestei diferențe, conform actului Inspectoratul pentru Protecția Mediului, valoarea prejudiciului cauzat prin extragerea ilegală a zăcămintelor minerale constituie 684 de milioane de lei.
Suma este echivalentă cu două Fonduri Ecologice Naționale sau constitue suma egală cu trei Fonduri de Dezvoltare Regională sau 70% din Fondul Național de Dezvoltare Agricolă și Mediul Rural, estimează Ciubuc.
Concluziile controlului au fost prezentate Parlamentului, Procuraturii Generale, Ministerului Agriculturii, dar șii anumitor agenți economici vizați.
Cariera de la Micăuți continuă să extragă zăcăminte minerale. Deputatul spune că lucrările se desfășoară pe 20 de ha de teren ce nu ar aparține întreprinderii, ci autorității publice locale. Mai mult, destinația terenurilor este agricolă și urma să fie modificată. Prejudiciul pentru că acest lucru nu s-a făcut depășește 2 milioane de lei.
Administrația carierei s-a adresat în judecată
Deputatul spune că administratorii carierei de la Micăuți s-au adresat în judecată - Judecătoria Strășeni. Iar magistrații au emis o încheiere la 26 ianuarie, pe care Ciubuc o consideră „dubioasă și ilegală”, prin care dispune interzicerea tuturor instituțiilor, autorităților, organelor cu funcție de control și supraveghere din țară să efectueze careva contoale la întreprindere fără acordul instanței de insolvabilitate sau acordul administratorului.
„Asta înseamnă că chiar dacă acolo au loc extrageri ilegale confirmate prin documente oficiale, instanța anulează toate actele de control, prejudiciile cauzate, creând astfel impedimente în recuperarea acestor prejudicii și asigurarea normalității activității sistemului respectiv”, spune deptatul.
Comisiei de anchetă sesizează PG
Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile a decis să sesizeze Procuratura Generală în privința abuzurilor de la Cariera Micăuți.
„Totodată, solicităm Inspectoratul pentru Protecția Mediului, cât și Ministerului Agriculturii, ca autorități ale statului responsabile de acest domeniu, să întreprindă toate măsurile pentru contestarea și anularea acestei încheieri ilegale emise la 26 ianuarie”, spune deputatul.
La fel, comisia solicită Ministerului Agriculturii, care este parte a contractului încheiat cu cariera, legată de atribuirea în folosință a subsolului, în baza la ce li se oferă dreptul de a extrage zăcăminte minerale, să demareze procedura de reziliere a contractului de atribuire în folosință.
Amintim că în luna septembrie 2020, deputatul Lilian Carp a menționat despre presupusele ilegalități de la Cariera Micăuți. Deputatul menționa atunci că va sesiza Procuratura Generală, așa cum extracția de zăcăminte s-ar petrece cu grave încălcări ale legislației și cu încălcări ale normelor ecologice.