„Motivul pentru care eu nu am acceptat să asigur interimatul după 24 decembrie s-a materializat. Președinta mi-a spus că nu va înainta candidaturi la prim-ministru, va merge la CC cu autodizolvări. Am înțeles că asta va dura foarte mult. Alt motiv, mai important sunt discuțiile pe care le-am avut prin intermediari cu doamna președintă pe 4 decembrie. Atunci am propus ca să rămână Guvernul, nu se duce în demisie, 90 de zile Parlamentul nu aprobă nicio lege, după ce aprobă bugetul, și către 20 martie apar condițiile pentru dizolvarea Parlamentului. Asta a fost propunerea prin intermediul unui ambasador cu autoritate (…) Domnul ambasador a revenit după discuții și a spus ca „Nu, demisia acum în câteva ore”. Și atunci am spus: „Mai puneți-vă pofta-n cui. Noi o să aprobăm bugetele toate și mai departe o să facem toți pașii pentru a provoca anticipatele”, a declarat Chicu la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
Pe 23 decembrie, prim-ministrul Ion Chicu a anunțat că demisionează, astfel încât să poată fi declanșate alegerile parlamentare anticipate. Anunțul a fost făcut cu câteva ore înainte de ședința extraordinară a Parlamentului, unde urma să fie examinată moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, depusă de fracțiunile parlamentare PAS, Platforma DA și PDM.
Premierul Ion Chicu, vicepremierul și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, dar și ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, și-au exercitat funcțiile doar până la data de 31 decembrie 2020.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.