Consiliul Concurenței constată: Agenția Rezerve Materiale a favorizat o firmă la eliberarea grâul alimentar din rezerva de stat

Consiliul Concurenței constată: Agenția Rezerve Materiale a favorizat o firmă la eliberarea grâul alimentar din rezerva de stat

O investigație desfășurată de Consiliul Concurenței pe marginea modului în care Agenția Rezerve Materiale (ARM) a eliberat grâul alimentar din rezerva de stat în primul semestru 2021 denotă fapte de favorizare a unei companii care face parte din grupul Zernoff. Investigația a fost demarată în urma unei sesizări din partea  Serviciul de Informații și Securitate, dar și în urma informațiilor apărute în spațiul public, scrie mold-street.com.

Consiliul Concurenței a constatat că în perioada iulie 2020 - aprilie 2021, restrângerea concurenței de către ARM, s-a manifestat prin:

• descalificarea neîntemeiată a întreprinderilor participante la concursul organizat în iulie 2020;

• aplicarea selectivă și neargumentată a unor proceduri diferite de desemnare a întreprinderilor-beneficiare către care urma a fi eliberat grâul alimentar cu titlu de împrospătare,

• favorizarea prin preț a Ancom-Agro SRL, respectiv acordarea de privilegii pentru activitatea pe piața comercializării grâului alimentar,

• ARM, în calitate de autoritate responsabilă, nu a reacționat prompt la problemele provocate de seceta anului precedent, fapt confirmat, inclusiv prin oferirea răspunsurilor tardive către solicitanți, având în vedere că unul din scopurile creării rezervelor de stat este asigurarea funcţionării stabile a economiei naţionale şi apărării ţării în situaţiile de urgenţă/excepţionale, în cazul apariţiei unor fenomene sociale sau economice, [...] şi contribuirii la stabilitate în sectoarele economiei naţionale în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi.

Citește și: Epopeea grâului din rezerva de stat. Între cifre și incertitudinea generată de declarațiile și acțiunile autorităților

Faptele anticoncurențiale admise de ARM au cauzat lipsa grâului pe piață la prețuri rezonabile (în primul semestru al anului 2021), respectiv unii producători - solicitanți a grâului din rezervele de stat, în consecință, au majorat prețul de comercializare a produselor de panificație", spune autoritatea de concurenţă.

Consiliul Concurenței a constatat încălcarea Legii concurenței, de către ARM, prin limitarea drepturilor întreprinderilor de procurare, stabilirea de condiţii discriminatorii și acordarea de privilegii neprevăzute de lege pentru activitatea Ancom Agro SRL. Sancţionat însă nu este nimeni.

Consiliul Concurenţei a recomandat modificarea cadrului legal, în partea ce ține de modalitatea de eliberare a bunurilor din rezervele de stat și/sau de mobilizare, în vederea respectării principiilor concurenței.

Amintim că la finele lunii martie 2021, ARM a eliberat din rezerva statului, peste 16.800 de tone de grâul alimentar păstrat de 5 ani în silozul din Gura Camencii, deţinut de Ancom-Agro SRL, firmă a cărei beneficiar este omul de afaceri Denis Cibizov, unul din proprietarii grupului Zernoff, cel mai mare producător de alcool din Republica Moldova.

Grâul a ajuns în proprietatea Ancom-Agro SRL, care apoi l-a revândut la un preț bun, unei firme din cadrul grupului grupului Trans-Oil, care urma să îl exporte. La toamnă, însă, compania Ancom-Agro urmează să completeze rezervele de stat cu grâu din recolta nouă.

Agenția Rezerve Materiale susținea în martie 2021 că împrospătarea grâului alimentar din roada anului 2016 este strict vitală reieșind din faptul expirării termenului de păstrare al acestuia, care duce la schimbarea calității grâului, din alimentar în furajer. În consecință, pot fi generate pierderi financiare esențiale de peste 15 milioane lei, spunea instituția.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.