Societatea civilă solicită CSM investigarea modului de distribuire a dosarelor în instanțele judecătorești

Societatea civilă solicită CSM investigarea modului de distribuire a dosarelor în instanțele judecătorești

Societatea civilă solicită Consiliului Superior al Magistraturii investigarea modului de distribuire a dosarelor în instanțele judecătorești. O solicitare similară a fost făcută la începutul lunii februarie 2015, însă mai multe organizații au constatat că CSM nu a publicat nici o informație despre controalele efectuate, vulnerabilitățile identificate și măsurile luate. „Se pare că inspecția judecătorească nu a efectuat niciun control in acest sens”, se spune într-o scrisoarea semnată de mai multe ONG-uri.

„Societatea civilă este îngrijorată de pretinsele fraude în distribuirea aleatorie a dosarelor. Nedistribuirea aleatorie a dosarelor la CSJ este frapantă și știrbește serios din încrederea în sistemul judecătoresc, dând un exemplu negativ pentru celelalte instanțe judecătorești”, se mai spune în scrisoare.

În rapoartele publicate se constată faptul că în anumite luni din anul 2014 distribuirea aleatorie de două sau de mai multe ori a dosarelor prin blocarea judecătorilor a constituit chiar și până la 10% din numărul total de cauze.

Solicitări

Semnatarii scrisorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii efectuarea de urgență a controalelor detaliate privind modul de distribuire a dosarelor în toate instanțele judecătorești din țară, precum și identificarea vulnerabilităților sistemului de distribuire a dosarelor și înlăturarea acestora.

De asemenea, se solicită sancționarea disciplinară dură a tuturor persoanelor care au fost implicate în manipularea sistemului de distribuire a dosarelor sau care nu au raportat despre manipulare, examinarea motivelor și a cauzelor din care anumite dosare au fost distribuite prin manipularea sistemului de distribuire aleatorie, dar și a soluțiilor date în acele cauze și plasarea, în cel mai scurt timp, pe pagina web CSM a rezultatelor controalelor.

Bani europeni

Anterior, șeful delegației UE, Pirkka Tapiola, declara că există anumite probleme în funcționarea incorectă a sistemului de distribuire aleatorie a dosarelor în instanţele de judecată.

Sistemul de distribuire aleatorie face parte din Strategia de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 a fost aprobată de Parlament la 25 noiembrie 2011. Pentru implementarea acesteia Uniunea Europeană a oferit un suport financiar în valoare de 60 de mln de euro.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.