Dacă în prima jumătate a anului 2020, Loteria Națională a Moldovei înregistra pierderi de 4,6 milioane lei, apoi în primele șase luni ale acestui an, a raportat profit de 33,6 milioane lei, potrivit unui raport al Ministerului Finanțelor. În 10 luni profitul a urcat deja la 68 de milioane de lei. Aceasta este cea mai mare creştere pe economie a veniturilor unei companii cu capital de stat.
Creșterea veniturilor și a profitului unei companii a statului ar trebui să bucure reprezentanţii puterii. Cu toate acestea, se întâmplă invers. Saltul vânzărilor de bilete este privit ca un fenomen negativ, care ar avea la bază publicitatea masivă, în special publicitatea TV. Așa că, la inițiativa lui Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Parlamentul cu voturile a 55 de deputați PAS şi doi de la Partidul Şor a adoptat în prima lectură un proiect de lege ce prevede interzicerea sub orice formă a publicității tuturor tipurilorde jocuri de noroc, pariurilor sportive și loteriilor de orice fel.
„Se interzice sub orice formă, directă sau indirectă, acțiuni publicitare (promoționale) pentru promovarea și/sau stimularea tuturor tipurilor de jocuri de noroc (inclusiv loterii și pariuri la competiții/evenimente sportive, loterii momentane), inclusiv publicitatea la radio şi televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin internet, cu utilizarea reţelelor telefonice, telegrafice, ceea ce include, dar nu se reduce la publicitatea exterioară şi cea din interiorul spațiilor publice închise şi semiînchise, în special publicitatea în exteriorul şi interiorul localurilor de vînzare angro şi cu amănuntul, şi publicitatea în localurile în care se prestează servicii, publicitatea în/sau pe mijloacele de transport şi prin intermediul trimiterilor poştale”, se arată în documentul votat de parlamentari.
Nerespectarea acestei legi poate duce la amenzi: de până la 9.000 de lei – pentru persoanele juridice și de până la 6.000 de lei – pentru cele fizice. Există, totuși, o excepție: promovarea jocurilor de noroc este permisă, în continuare, în incinta sediului principal al agentului economic autorizat prin lege să organizeze aceste activități.
Unul dintre argumentele invocate în favoarea interdicţiei, de către Dumitru Alaiba, este vulnerabilitatea tinerilor de a crea o dependență față de loterii sau tot felul de pariuri. Totodată, el a adus și o serie de cifre, care la o simplă privire îngrozesc. „În Republica Moldova se vând 1,3 milioane de bilete în fiecare zi, într-o țară de două milioane și ceva, câți mai sunt în țara noastră în realitate... Aceasta e o ilustrație, doar vârful aisbergului. Aceste cifre trebuie să ne spună despre o problemă gravă de dependență [față] de această industrie”, a declarat Alaiba.
Totodată, deputatul a atras atenţia la faptul că în Marea Britanie, o țară cu peste 60 de milioane de locuitori, zilnic se cumpără 3 milioane de bilete loto, iar în Republica Moldova, care are o populație mult mai mică, se cumpără peste 1,3 milioane de bilete pe zi.
De fapt, este o confuzie așa cum nu se menționează diferența. Astfel cifra din Marea Britanie este a biletelor de loterie pe hârtie, în timp ce în cazul Moldovei este a tuturor biletelor. Adică şi a celor pe hârtie şi a celor online. Datele oficiale arată că În Moldova vânzarile de bilete de loterie pe hârtie este de 30.000-35.000 pe zi.
De altfel chiar cifrele date publicităţii de Dumitru Alaiba pe pagina sa arată că nu este vorba de o creştere a vânzărilor de bilete clasice de loterie în format pe hârtie, ci a celor electronice. Vânzările biletelor de loterie pe hârtie este în descreştere, în pofida publicităţii, şi reprezintă doar 3-4% din numărul total.
Un factor ce a stimulat această creştere a vânzărilor de bilete și a veniturilor este ieşirea din zona tenebră a pasionaţilor de jocuri şi pariuri. „Acest lucru se face observat din luna martie 2021, când numărul jucătorilor înregistraţi pe platforma online 7777.md a crescut de circa cinci ori faţă de luna februarie. A fost exact când a început blocarea pe teritoriul Republicii Moldova a mai multor site-uri de pariuri şi de jocuri de noroc online”, explică Plamen Milanov, directorul NGM Company.
Cât despre interzicerea publicităţii, directorul NGM Company susţine că acţiunea va lovi cel mai mult în posturile TV, pentru care veniturile din publicitate erau o sursă importantă de existenţă. Un alt perdant va fi Loteria Naţională, a cărei profituri se vor înjumătăţi, respectiv şi Bugetul de stat va avea de pierdut.
„Noi prognozăm reducerea profitului Loteriei Naționale a Moldovei de două ori: de la 84 de milioane, pe care le-au încasat până acum (din noiembrie 2018 şi până în octombrie 2021 n.r.) la 42 de milioane de lei. Profitul statului din TVA de la publicitate, care a fost 8 milioane, va fi zero. Profitul statului din TVA la comisioane, care a fost 23 de milioane, va fi zero. Impozitul de la persoanele fizice va scădea de două ori. Impozitul de la persoanele fizice, din vânzarea biletelor pe hârtie, care a constituit 8 milioane de lei, va fi zero, deoarece această afacere nu va mai fi”, afirmă Plamen Milanov.
La subiect s-a expus și autorul proiectului privind înlăturarea publicității jocurilor de noroc. Deputatul Dumitru Alaiba afirmă că pierderile de milioane ale statului ar fi niște speculații.
„Știți cât impozit pe venit a achitat Loteria Moldovei în anul 2020? Zero. Iar în anii precedenți (2017-2019) - aproximativ 300 mii de lei, în total, pe trei ani. Sutele de milioane cu care se operează sunt în mare parte taxe indirecte - în primul rând, TVA. Acestea sunt taxe pe consumator și de aici statul nu prea va pierde. Ca să vă explic mai simplu - chiar dacă omul nu va cumpăra bilete de loterie, el/ea cel mai probabil va cumpăra altceva - de exemplu, o mașină de spălat sau un frigider. Și statul va încasa TVA de aici. Chiar și așa această inițiativă nu este despre veniturile statului. E despre protejarea populației noastre de un viciu aflat în plin avânt în țara noastră”, a spus Dumitru Alaiba.
Vezi întreg articolul pe mold-street.com.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.