„În asemenea vremuri preocuparea nostră este asigurarea viitorul R. Moldova, avem obligația să facem tot ce avem în puteri ca Moldova să rămână parte a lumii libere. Viitorul cetățenilor noștri este în Europa. Atât timp cât ei (n.r. ucrainenii) nu sunt in siguranță, nimeni în Europa nu poate fi în siguranță. (...) În aceste condiții dramatice aspirațiile noastre europene sunt și mai justificate pentru că UE înseamnă siguranță, securitate și bineînțeles că noi o să mergem mai departe pe această cale pentru ca să avansăm pe calea integrării europene. Riscurile de securitate pentru țara noastră sunt mari. Este clar că e o situație extrem de complicată, în același timp nu existe premise la moment pentru ca să credem că acest război să ajungă pe teritoriul R. Moldova, iar autoritățile fac tot ce se poate face pentru ca să asigure securitatea și pacea pe teritoriul R. Moldova”, a declarat Maia Sandu.
În același timp, Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și securitate, Josep Borell, a menționat că va oferi R. Moldova susținere și sprijin.
„Moldova a oferit treceri sigure pentru peste o sută de mii de refugiați care încercă să fugă de război, a oferit refugiu pentru 20 de mii de copii care au fugit de bombardamente. Vreau să vă mulțumesc pentru eforturile depuse și noi vă vom sprijini. Asta nu este problema doar a Donbasului sau a Ucrainei, dar miza este stabilitatea în Europa. Vom oferi asistență financiară pentru a asigura aceste aspecte în care aveți nevoie. În ceea ce privește electricitatea acum vedem posibilitatea de sincronizare a rețelelor dintre R. Moldova și Uniunea Europeană”, a menționat Josep Borell.
Țara noastră va primi și un sprijin de 15 milioane de euro pentru gestionarea crizei refugiaților.
„Noi suntem impresionați de răspunsul la aceste evoluții fără precedent. Cetățenii R. Moldova au primit refugiații. Autoritățile moldave au demonstrat nu doar deschidere dar și eforturi concentrate care au permis să gestioneze aceste eforturi. Noi o să oferim 15 mln de euro pentru Guvernul R. Moldova pentru a ajuta la gestionarea crizei. Și acesta este primul sprijin, noi vom continua să vă susținem în munca reciprocă pe care o depuneți”, a explicat Oliver Varhelyi.
Menționăm că, Franța, țara care asigură președinția semestrială a Consiliului UE, a afirmat că aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este un proces complex și necesită „o conversație pe termen lung” care ar trebui să implice și alte țări, precum Republica Moldova sau Georgia.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.