Biroul Politici de Reintegrare, după anunțul Tiraspolului: „Regiunea transnistreană este un beneficiar direct al programelor de asistență oferite de UE”

Biroul Politici de Reintegrare, după anunțul Tiraspolului: „Regiunea transnistreană este un beneficiar direct al programelor de asistență oferite de UE”

Biroul Politici de Reintegrare menționează că Chișinăul este deschis pentru discuții cu Tiraspolul și subliniază că regiunea este un beneficiar direct al multiplelor facilități și programe de asistență oferite de Uniunea Europeană. Reacția instituției vine după ce așa zisele structuri de la Tiraspol au dat de înțeles că nu împărtășea decizia R. Moldova de a cere aderarea la UE.

Biroul Politici de Reintegrare comunică într-un răspuns pentru AGORA că a luat act de declarațiile făcute azi de Tiraspol referitor la cererea de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană. 

„Considerăm că eforturile noastre comune trebuie îndreptate spre promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Regiunea transnistreană este un beneficiar direct al multiplelor facilități și programe de asistență oferite de Uniunea Europeană și aceste programe urmează să crească în amploare și beneficii pentru toți locuitorii țării”, notează instituția.

Biroul Politici de Reintegrare este dispus să continue dialogul cu reprezentanții transnistreni.

„Chișinăul rămâne deschis pentru un dialog constructiv în toate formatele de negocieri existente și, totodată, hotărât să soluționeze toate problemele care persistă în vederea reintegrării R. Moldova doar pe calea dialogului”, mai adaugă Biroul.

Citește și: Noi promitem sus și tare cerere de aderare. Declarații ale politicienilor moldoveni care, din 2009 încoace, ne-au zis când pornim spre UE (VIDEO)

AGORA amintește că așa zisul minister al afacerilor externe din Transnistria vine cu o reacție publică după ce la 3 martie, R. Moldova a anunțat că semnează cererea de aderare la Uniunea Europeană. Așa zisele autorități din stânga Nistrului cer discuții cu responsabilii din dreapta Nistrului pe subiectul soluționării conflictului transnistrean și susțin că-și doresc un acord „de bună vecinătate a două state independente”.

Precizăm că conflictul din Ucraina și gestul președintelui Zelenski de a semna cererea de aderare la UE chiar în plin război, au dus la intensificarea acestor procese la Chișinău și Tbilisi. Astfel, după ce la 3 martie, președintele Georgiei a anunțat că a semnat aceeași cerere, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că va face la fel, semnând împreună cu președintele Parlamentului și prim-ministra, documentul respectiv.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.