Rețeaua de boți pro-Kremlin cunoscută sub numele de „Matrioșka” a lansat o nouă campanie de dezinformare, având ca scop tensionarea relațiilor dintre președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas. Potrivit unei investigații realizate de proiectul civic „Blocatorul de boți” pentru publicația The Insider, campania este desfășurată pe rețelele sociale printr-o serie de videoclipuri false, care pretind a fi produse de instituții media cunoscute precum Deutsche Welle, Spiegel, Euronews sau Business Insider.
La împlinirea a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, mai mulți membri ai Consiliului de Securitate al Federației Ruse, inclusiv Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Serghei Narîșkin și Viktor Zolotov, au publicat un volum de articole ce glorifică acțiunile serviciilor secrete sovietice și justifică represiunile și deportările în masă din timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial. În mod deschis, autorii reinterpretează sau neagă fapte istorice documentate, în timp ce compară intervențiile actuale ale Rusiei în Ucraina cu „eliberarea” Europei de Est de către URSS, scrie Meduza.
Într-o postare pe platforma de socializare Truth Social, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a dat indicații Departamentului Comerțului și Reprezentantului Comercial al SUA să impună un tarif vamal de 100% pentru filmele produse în afara Statelor Unite și importate în SUA. Donald Trump își motivează acțiunile prin necesitatea de a proteja industria cinematografică americană, scrie CNN.
Instanțele din regiunile Tver și Tambov, din Federația Rusă, au obligat mai multe școli să publice pe site-urile lor materiale de promovare a „educației patriotice a tineretului”, ca urmare a unor acțiuni în justiție inițiate de procuratură, scrie publicația Verstka. În total, în anul 2025, procurorii ruși ar fi depus cel puțin 10 astfel de plângeri.
Rețeaua rusă de dezinformare cunoscută sub numele de „Matrioșka” a inițiat, pentru prima dată, o campanie coordonată și de amploare care vizează direct Republica Moldova. Ținta principală a acțiunii este președinta Maia Sandu, care este acuzată, în conținuturi video distribuite masiv online, de corupție, manipulare electorală și represiuni împotriva opoziției, scrie The Insider.