Lumea-n palmă | Opoziția turcă și-a ales candidatul, tensiuni în Taiwan și un mare scandal în Spania

Lumea-n palmă | Opoziția turcă și-a ales candidatul, tensiuni în Taiwan și un mare scandal în Spania

Cristian Bolotnicov

După mai multe luni de așteptare, cele șase partide din opoziția turcă și-au ales candidatul comun pentru prezidențiale. Între timp, Spania e cuprinsă de un mare scandal de corupție, iar Taiwan revine în atenția internațională.

Iată rezumatul ediției:

Kemal Kılıçdaroğlu este candidatul comun al opoziției turce pentru alegerile prezidențiale din 14 mai;

Ministrul Apărării din Taiwan afirmă că insula se află sub o amenințare serioasă din partea Chinei;

Un mare scandal de corupție a izbucnit în Spania, înaintea alegerilor din aprilie.

Opoziția turcă și-a ales candidatul comun

Alianța formată din șase partide de opoziție din Turcia l-a desemnat luni pe Kemal Kılıçdaroğlu, lider al Partidului Republican al Poporului în funcția de candidat comun la prezidențialele din 14 mai. Noul lider al opoziției a promis revenirea la regimul republicii parlamentare, dacă va fi ales, notează France24.

Politico scrie însă că analiștii pun la îndoială capacitatea noului candidat comun de a-l înfrunta pe Erdogan, deși guvernarea președintelui Erdogan se află în cădere liberă în sondaje. Nici alianța nu este foarte puternică, fiind la un pas de destrămare după ce liderii Partidului Bun au cerut un alt candidat.

Al Jazeera transmite că tensiunile din cadrul alianței au loc mai mult în ce privește politicianul care va avea mai multă influență în Turcia de după alegeri, fiind vorba de primarii de Istanbul (aflat la un pas de condamnare) și cel de Ankara.

Tensiuni în Taiwan

Declarațiile ministrului taiwanez al apărării cu privire la „provocările repetate” ale Chinei la adresa acestui stat insular, au fost preluate pe larg de presa internațională, într-un moment în care relațiile sino-americane sunt la un nivel foarte jos iar Beijingul își alege noul guvern, transmite Reuters.

Un alt motiv al situației tot mai tensionate sunt informațiile privind o posibilă întrevedere între speakerul Camerei Reprezentanților Kevin McCarthy și președinta Taiwanului, care ar urma să plece în SUA. Un astfel de gest amintește de vizita lui Pelosi, care a provocat o reacție furioasă din partea Beijingului, scrie CNBC.

Chiar și așa, amenințările se țin în lanț, notează The Economist care face referire la războiul informațional dus de China și faptul că doar o eventuală blocadă a insulei ar putea costa economia mondială până la două trilioane de dolari, având în vedere monopolul deținut de insulă pe producția de cip-uri.

Mare scandal în Spania

Spania trăiește sub febra unui scandal major de corupție, după ce o anchetă judiciară a identificat un influent deputat din Partidul Socialist al premierului Pedro Sanchez, că ar fi primit „contrapartide” financiare din partea unor companii pentru a le ajuta să câștige licitații publice, fonduri europene sau să evite inspecțiile sanitare din perioada pandemiei, transmite AFP.

E vorba de deputatul Tito Berni, aflat în prezent sub investigații, în cazul numit generic „Mediatorul” și rezumat de El Pais ca fiind vorba de „nouă luni de mită, partide de sex, extorcări și fiasco”. Jurnaliștii spanioli susțin că cinci afaceriști au plătit parlamentarului 83.000 de euro, pentru a obține (fără succes) tratament favorabil.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.