„Procurorul de caz a solicitat să fie verificate circumstanțele indicate în acele documente medicale, cu audierea medicilor care au eliberat aceste prescripții cât și respingerea cererii depuse de către apărători, deoarece aceasta nu întrunește prevederile legale, prevăzute la art. 296 alin. (3) din Codul de executare, și anume: nu au fost stabilite și dovedite circumstanțele personale excepționale ale inculpatului Igor Dodon, care ar face posibilă încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28.01.2023-05.02.2023. Mai mult ca atât, procurorii au susținut că nu a fost stabilită situația gravă a inculpatului și imposibilitatea ca instituțiile medicale din Republica Moldova, inclusiv cele private, să presteze servicii corespunzătoare
Respectiv, cererea procurorului privind audierea medicilor pentru a verifica necesitatea excepțională de a se deplasa pe teritoriul României a fost respinsă, totodată, fiind admisă cererea apărătorilor inculpatului Igor Dodon, privind eliberarea încuviințării părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28.01.2023-05.02.2023, de către inculpat”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.
Precizăm că ex-președintele Igor Dodon poate părăsi țara. Motivul ar fi necesitatea reabilitării post-COVID a fiului său mai mic. Fostul șef de stat urmează să meargă în România pentru o perioadă de nouă zile, la sfârșitul lunii ianuarie - începutul lunii februarie. O decizie în acest sens a fost luată de magistrații de la Curții Supreme de Justiție.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.