O femeie a decedat iar un bărbat a ajuns în comă la spital în urma unei scurgeri de gaz

O femeie a decedat iar un bărbat a ajuns în comă la spital în urma unei scurgeri de gaz

Pompierii au intervenit aseară pe strada Gheorghe Asachi unde o femeie de 59 de ani a murit, iar un tânăr de 26 de ani a fost găsit în locuință și transportat la spital în stare de comă. Potrivit informațiilor operative, s-ar fi produs o scurgere de gaz, iar incendiu nu s-a produs. Urmează să fie investigate circumstanțele producerii acestui incident și cauza decesului de către organele de drept.

Salvatorii au fost alertați la ora 20:07 minute, când la serviciul 901 a venit informația că două persoane au avut de suferit în urma unui incident, produs într-o casă de locuit, pe strada Gheorghe Asachi numărul 20 din capitală.

Din ultimele informații se cunoștea că un bărbat de 26 de ani a fost găsit în locuință și transportat la spitalul „Sfînta Treime” în stare de comă de gradul I și II. O altă persoană rămăsese în casă, fiind nevoie de ajutorul salvatorilor, întrucît persista miros puternic de gaz. O echipă de pompieri cu echipament specializat a pătruns în interior și a scos corpul neînsuflețit al unei femei de 59 de ani.

În context, Serviciul Situații Excepționale atenționează despre pericolul nerespectării normelor de securitate la exploatarea echipamentelor cu gaz, pentru evitarea situațiilor excepționale și pierderilor de vieți.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.