Autorii proiectului propun transformarea Serviciului de Informații și Securitate în Serviciul Național de Informații și stabilirea statutului juridic al Serviciului - autoritate publică autonomă specializată în domeniul asigurării securității naționale. De asemenea, în proiect sunt reglementate detaliat atribuțiile, obligațiile și drepturile Serviciului, stabilite suplimentar și atribuțiile în domeniul asigurării securității misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale RM de peste hotare și a personalului acestora.
O novație a proiectului, pe care autorul o numește „un pas spre principiile democratice” este faptul că funcția de director al SNI nu va putea fi ocupată de o persoană care a colaborat confidențial cu Comitetul Securității de Stat. De asemenea, proiectul propune ca efectivul și structura Serviciului să fie aprobate de către Președintele RM.
Totuși, în avizul Guvernului scrie că nu este vorba de o reorganizare a SIS-ului. „Reorganizarea unei instituţii presupune schimbarea formei sale juridice de organizare în altă autoritate. În conformitate cu Strategia de reformare a SIS, unul din obiectivele acesteia este determinarea locului Serviciului în sistemul organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice prin ajustarea normelor juridice relevante, nu şi reorganizarea acesteia", se notează în proiectul de lege”.
După avizul dat de Guvern, proiectul de lege privind Serviciul Naţional de Informaţii al Republicii Moldova va fi înaintat în Parlament spre examinare şi aprobare.
Vezi și aceste știri

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse
