Exportator: „Cum permite statul nostru să fie declarate fructe cu 5 cenți la export?”

Exportator: „Cum permite statul nostru să fie declarate fructe cu 5 cenți la export?”

Unii agricultori denunță practici neloiale din partea agenților economici, care exportă produse de origine vegetală la prețuri derizorii, ce le permite să nu perfecteze certificatul de origine și să ascundă în acest mod proveniența mărfii.

Pe 25 august 2016 a avut loc întrunirea la nivel naţional a producătorilor şi exportatorilor de fructe şi legume, unde au fost discutate problemele agenților economici din această ramură a economiei.

Unii exportatori au denunțat practicile neloiale ale agenților economici care exportă produse de origine vegetală la prețuri derizorii. „Cum permite statul nostru să fie declarate fructe de 5 cenți la export, dacă doar marfa costă nouă lei și mai trebuie inclus transportul? Eu lucrez cu rețelele de magazine din Rusia și le propun marfă cu 35 de cenți. Ei ne reproșează că unii agenți economici scriu în declarația vamală doar 5 eurocenți, iar noi dorim să ne îmbogățim pe seama lor. Dacă așa va continua marfa noastră va ajunge la un leu, iar eu sunt și producător. Solicit să fie controlate întreprinderile care fac exporturi la prețuri derizoriii”, a declarat nemulțumită Eugenia Velicescu, director al companiei Elit-Fruct.

Publicitate

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au declarat că s-au confruntatanul trecut cu acest fenomen.

„Într-adevăr a existat acest fenomen, mai ales printre întreprinderile din stânga Nistrului. Atunci când vin invoice-urile, am observat prețul de cinci eurocenți, dar nu la toți exportatorii”, a declarat directorul ANSA, Gheorghe Gaberi.

El a declarat pentru AGORA că în R. Moldova nu există prețuri atât de mici la fructe, totuși ANSA nu poate interveni la acest capitol, fiindcă prețul este declarat atunci când se face vămuirea mărfii.

Pe de altă parte, reprezentanții Serviciului Vamal declară că nu pot să impună agenților economici prețul de export al mărfurilor.

Ei mai spun că în cazul în care marfa exportată în țările CSI are o valoare mai mică de 5 mii de dolari nu este necesară perfectarea certificatului de origine CT-1.

Producătorii de fructe afirmă că declararea unor prețuri derizorii poate fi utilizată în scheme de export ale produselor din țări terțe, fără a indica originea acestora sau prețul este micșorat pentru a achita mai puține impozite și taxe vamale.

Reprezentanții Fiscului și al Serviciului Vamal au declarat că vor investiga aceste cazuri în vederea depistării unor acțiuni ilegale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal