Trei persoane, printre care un fost deputat, au fost reținute în dosarul fraudelor bancare

Trei persoane, printre care un fost deputat, au fost reținute în dosarul fraudelor bancare
Foto: bizlaw.md


Un fost deputat în Parlamentului Republicii Moldova a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank, anunță serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție. Acesta, împreună cu trei reprezentanţi ai unui agent economic, sunt bănuiţi de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari celor trei entităţi bancare.

Potrivit materialelor procesului penal, fostul deputat, fiind gestionarul şi beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, având scopul dobândirii mijloacelor băneşti, sustrase prin fraudă din sistemul bancar al RM, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în următoarele circumstanţe:

În perioada 2012-2014, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 000 de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în perioada 2012-2014 de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor off-shoruri.

De asemenea, s-a mai stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL, benefeciar al căreia este fostul deputat, ar fi beneficiat de la Unibank de un alt credit, fără gaj, în valoare de 5 000 000 de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate prin intermediul unui grup de companii către o companie nerezidentă. În final, 401 650 de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă aceşti bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.

Informaţiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună că trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare.

În prezent, fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară.

Până la această oră au fost reţinute trei persoane, dintre care fostul deputat şi doi reprezentanţi ai unui agent economic, locul aflării unui alt  complice urmând să fie identificat. Totodată, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie desfăşoară mai multe percheziţii în diferite locaţii - la sediul unor companii, domiciliile şi automobilele bănuiţilor.

Cauza penală este gestionată de Procuratura Anticorupţie. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Circulația pe străzile din centrul capitalei, blocată sâmbătă și duminică. Care este motivul

Circulația pe străzile din centrul capitalei, blocată sâmbătă și duminică. Care este motivul

ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM

ULTIMĂ ORĂ! Pavel Filip se retrage de la conducerea PDM

PODCAST | by Victoriabank | VB Talks cu Dana Ciobanu și Daniela Burlaca (VIDEO)

PODCAST | by Victoriabank | VB Talks cu Dana Ciobanu și Daniela Burlaca (VIDEO)

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 3
    O echipă de 22 de cadre medicale din Moldova merg să ajute România în lupta cu pandemia
  • 4
    Tatiana Țîbuleac, Valentina Naforniță, Nicolae Pojoga, Tudor Iașcenco, printre numele decorate de Maia Sandu, la 30 de ani de la proclamarea independenței
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.