Ședința în „dosarul Șor” la Curtea de Apel Cahul, „informație confidențială” pentru presă

Ședința în „dosarul Șor” la Curtea de Apel Cahul, „informație confidențială” pentru presă

Curtea de Apel Cahul refuză să comunice jurnaliștilor ora la care va fi reluată miercuri, 20 februarie, examinarea „dosarului Șor”. Informația nu poate fi găsită nici pe site-ul Curții, scrie Newsmaker.

Responsabilii de la Curtea de Apel Cahul au spus că aceasta este o „informație confidențială” și au refuzat să o comunice jurnaliștilor, scrie sursa citată. Iar pe site-ul instanței din Cahul informația vizând „dosarul Șor” nu a mai fost actualizată de vara trecută.

Amintim că ultima ședință în dosarul primarului degrevat de Orhei trebuia să aibă loc pe 21 ianuarie. Aceasta a fost amânată pentru că nu era finalizată expertiza financiar-contabilă dispusă de magistrați, la solicitarea avocaților. Potrivit Procuraturii Anticorupție, ședința a fost amânată pentru 20 februarie, iar instanța urma să solicite urgentarea efectuării expertizei financiare.

Publicitate

La 21 iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat de magistratul Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani. Totuși, magistratul a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare abia după ce va exista o decizie definitivă în acest sens. Astfel, Șor a rămas în libertate, sub control judiciar.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal