„Solicităm Procuraturii Generale, care a anunțat că s-a autosesizat în urma acestor declarații, să desfășoare o anchetă obiectivă și să acționeze în spiritul transparenței. Totodată, îndemnăm politicienii să opereze cu informații verificate”, se arată în declarația publicată de media-azi.md.
„Legea Supremă prevede că respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. La fel, Constituția spune că „cetățenii Republicii Moldova beneficiază de protecția statului” și că „statul respectă și ocrotește viața intimă, familială și privată”. De asemenea, prin acest document, Republica Moldova s-a angajat să asigure secretul convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de comunicare. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin articolul 8, stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”, au ținut să precizeze semnatarii.
Declarația a fost semnată de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Telejurnaliștilor Independenți și RISE Moldova.
Amintim că președintele . comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan, a prezentat o listă cu mai multe persoane, printre care jurnaliști și activiști, care ar fi fost interceptate și filate pe parcursul guvernării PDM. Măsurile speciale ar fi fost efectuate de Direcția nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, care a fost deja desființată.
Chiril Moțpan susține că informațiile sale nu ar avea legătură cu cele investigate de procurori, care au pornit, în septembrie, trei dosare penale pe cazul interceptărilor ilegale efectuate de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Fostul șef de la Interne din Guvernul Filip, Alexandru Jizdan, a menționat că ministrul de Interne nu ar avea nicio legătură cu interceptările și că asemenea gen de acțiuni nu fac parte din atribuțiile sale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.