Premierul promite un set de măsuri fiscale pentru sprijinul fermierilor, dar atenționează că suma compensațiilor nu va fi mărită

Premierul promite un set de măsuri fiscale pentru sprijinul fermierilor, dar atenționează că suma compensațiilor nu va fi mărită

Premierul Ion Chicu, după discuțiile cu reprezentanții ministerelor Agriculturii și Finanțelor, dar și cu reprezentanții PAS, Platforma DA, PSRM și PD, enumeră un set de măsuri fiscale agreate de părți pentru susținerea agricultorilor care au înregistrat pagube de pe urma secetei din acest an. Aici se include reeșalonarea creditelor, suma compensațiilor și eliberarea certificatelor pentru situație de forță majoră. Cât despre suma sprijinului din partea statului, Chicu a atenționat că nu se prevede mai mult decât s-a promis.

După discuțiile de sâmbătă cu instituțiile responsabile, cât și cele de luni la Ministerul Finanțelor, premierul Ion Chicu susține că s-a convenit asupra unui set de proiecte care au ca obiectiv:

1. „În privința TVA pe care agricultorii îl aveau acumulat în conturi vom face așa încât acest TVA să fie utilizat pentru achitarea plăților fiscale aferente salariilor fără ca agricultorii să imobilizeze bani. Se va face prin depunerea unei declarații, iar trezorăria va transfera acești bani agricultorilor pentru plățile respective.

2. Vom face astfel încât TVA acumulat în debitul acestor agenți economici să fie folosit în contul plății pentru impozitul funciar, care trebuie achitat către 30 septembrie. În total pe țară sunt 120 milioane de lei. Era și una din cerințele agricultorilor acceptată.

3. S-a acceptat instituirea moratoriului la controale din partea statului, în special controale fiscale, până la sfârșitul acestui an. Vom veni în Parlament cu propunerea.

4. Am agreat să mergem în Parlament cu propunerea de a extinde subvenționarea dobânzilor la credite pentru agricultori și pentru împrumuturile existente, nu doar pentru cele noi.

5. În urma discuției de sâmbătă la Ministerul Agriculturii, s-a agreat proiectul de simplificare a regulamentului de alocare a compensației pentru cereale de prima grupă. S-a decis eliminarea unor acte. Miercuri acest proiect va fi aprobat în Guvern.

6. Am agreat ca datoriile agricultorilor pentru tehnica livrată prin intermediul MECAGRO, în jur de 200 milioane în acest an, să fie reeșalonate pentru 12 luni.

7. O să mergem cu o modificare care ar permite Camerei de Comerț și Industrie să permită emiterea de certificate de forță majoră.

8. S-a discutat la Ministerul Finanțelor ca și pentru viitor, nu-i exclus că de la 1 octombrie, de a diminua cota TVA la livrările pentru fertilizanți și alte livrări. Preventiv se discută diminuarea cu 12%”, a enumerat prim-ministrul.

Setul de măsuri, ce prevede modificări în legislație, va fi finalizat în această săptămână, dă asigurări Chicu. „O să-l coordonăm cu FMI, pentru că deja avem înțelegere pentru 550 de milioane de dolari. Proiectele date vor fi discutate și vom cere avizul pozitiv de la FMI”, a precizat șeful Executivului.

Totodată, Chicu a accentuat că la ședința din 17 august, la Ministerul Finanțelor, reprezentanții protestatarilor și-ar fi exprimat nemulțumirea pentru suma de 1500 de lei pentru hectar, drept compensații.

„Când există această poziție rigidă, chiar sub formă de ultimatum, noi nu putem accepta așa poziție, din simplu motiv că, și aceste 1500 la hectar a trebuit să le redistribuim de alte articole de cheltuieli care tot sunt foarte importante. Vom urmări poziția agricultorilor mai departe. Când se insistă pe sume mai mare, rămâne sub semn de întrebare și ce am agreat până acum. Noi contăm pe o abordare constructivă, o înțelegere a situației în care este țara”, a spus prim-ministrul.

Prim-ministrul a făcut apel la cei 2.800 de agricultori să depună acte la AIPA ca să primească compensația de 1.500 de lei.

Amintim că luni, agricultorii au spus că intenționează să continue protestele, în pofida discuțiilor cu autoritățile și reprezentanții Ministerului Finanțelor. Fermierii au de gând să rămână în regiunea Gării de Sud unde vor continua manifestația. În semn de nemulțumire aceștia claxonează la volanul tractoarelor.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal