Chiar și pe timpul stării de urgență în sănătate publică, cei care doresc să-și manifeste susținerea pentru un candidat la prezidențiale vor trebui să-și introducă de sine stătător datele personale în listele de subscripție. Un regulament, care prevede ca listele să poată fi completate de candidat sau de către membrii grupului de inițiativă, nu a întrunit suficiente voturi la ședința Comisiei Electorale Centrale (CEC) pentru a fi aprobat.
Proiectul a fost propus de membrul CEC Sergiu Gurduja, care a spus că starea de urgență reprezintă un motiv obiectiv pentru ca susținătorii să nu completeze personal listele de subscripție.
Membrul CEC Vasile Gafton a spus însă că această măsură ar putea fi folosită cu rea credință de unele persoane.
Și secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, a menționat că prevederea ar putea fi contestată în instanță, iar candidații s-ar putea pomeni, ulterior, cu semnături colectate declarate nevalide. „Este mai logic ca și colectorii, și cetățenii să respecte recomandările în partea ce vizează menținerea măsurilor de sănătate publică”, a adăugat acesta.
Amintim că, începând cu data de 1 septembrie, candidații la prezidențiale își pot înregistra grupurile de inițiativă care urmează să colecteze semnături în susținerea lor.
Vezi și aceste știri

Din 1 septembrie, candidații la prezidențiale își pot înregistra grupurile de inițiativă care vor colecta semnăturile

Usatîi a depus la CEC actele pentru înregistrarea grupului de inițiativă: Am emoții, pentru că sunt primele alegeri prezidențiale din viața mea

În Republica Moldova începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale
Advertoriale

METRO a provocat viitorii bucătari să concureze în „rețete delicioase” la Campionatul Gastronomic pentru Juniori

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”
