După un an de la aprobarea unei decizii controversate, o judecătoare s-a justificat în fața CSM: „Nu au fost interesele cuiva. Sunt opiniile personale”

După un an de la aprobarea unei decizii controversate, o judecătoare s-a justificat în fața CSM: „Nu au fost interesele cuiva. Sunt opiniile personale”

„Nu au fost interesele cuiva sau ale unei grupări. Sunt opiniile personale”. Asta a ținut să precizeze judecătoarea Angela Bostan, de la Curtea de Apel Chișinău, venită în fața Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecători la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Mai exact, magistrata s-a referit la decizia din septembrie 2019, emisă de completul de judecată din care a făcut parte, prin care CSM a fost obligat să convoace Adunarea Generală a Judecătorilor, pe ordinea de zi fiind inclus și subiectul cu privire la ridicarea mandatelor membrilor CSM.

„Până în ultimul moment nu eram sigură dacă să vin sau nu în fața dvs, dar am decis s-o fac, fiindcă am ce spune. M-am străduit întotdeauna să pun în capul legii principiul legalității. Nu îmi este rușine de nicio hotărâre adoptată. Nu îmi e rușine că azi îmbrac această mantie de judecător. În calitate de judecător, care are obligația să emită o hotărâre bazată pe analiza logico-juridică a criteriilor de legalitate, am emis acea hotărâre controversată de societate cu privire la Adunarea Generală”, a declarat Angela Bostan.

„Vreau să vă asigur, și nu o fac pentru a cerși voturi, am fost în stare să analizez, să ascult și să concluzionez asupra unor situații și să admit că unele expuneri s-ar putea să nu fie întru totul îmbrăcate în acea albie de corectitudine. Dacă am afectat pe cineva dintre dvs prin acele expuneri proprii, nu au fost interesele cuiva sau ale grupări, v-aș ruga să vă atârnați tolerant față de acele opinii. Mizez foarte mult pe obiectivitate dvs. Vreau să nu uitați, cei din dvs care ați fost și dvs persecutați pe anumite motive la anumite etape ale activității dvs, că acest lucru nu este deloc plăcut. Cu scuzele de rigoare, dacă am fost poate prea emotivă, vă rog să fim azi cu toții obiectivi”, a adăugat judecătoarea.

Amintim că, în septembrie 2019, un grup de judecători, 87 la număr, au depus o cerere la CSM privind convocarea Adunării Generale a Judecătorilor, în ședință extraordinară. CSM a amânat să discute subiectul și a dispus să fie cercetat modul în care s-au adunat semnăturile.

Judecătorii semnatari au contestat decizia în instanță, iar Curtea de Apel Chișinău a obligat CSM să convoace adunarea. Ulterior, instanța de apel a trimis o notificare ca plenul CSM să execute hotărârea. În caz contrar, se va aplica o amendă de constrângere sau instanța va emite un act administrativ individual.

CSM a refuzat repetat, menționând că instanța de apel nu ar fi avut competența de a aproba o astfel de decizie. Într-un final, pe 24 septembrie, Curtea de Apel Chișinău a decis ca adunarea generală extraordinară a judecătorilor să aibă loc în data de 27 septembrie și a emis actul administrativ individual în acest sens.

La 27 septembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a demis pe cei șase membri ai CSM. Ulterior, o parte din cei care au participat la luarea unor decizii, prin care s-a favorizat organizarea adunărilor, au pretins la funcția de membru al CSM. Printre doritori – și judecătoarea Angela Bostan. Menționăm că o nouă componență a Consiliului nu a mai ajuns să fie numită, iar deciziile din perioada respectivă nu au fost recunoscute de autorități.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.