„Noi plafonăm prețurile la două tipuri de produse. Prețul va fi plafonat de ANRE. În continuare, fluctuațiile care vor avea loc pe piață, depind de Platz și vor fi stabilite zilnic. Pot fi fluctuații pe piață. Pe piața produselor petroliere din Moldova vor avea deci loc majorări și micșorări de prețuri”, a explicat deputatul PAS, Vladimir Bolea.
Directorul ANRE a spus că instituția sprijină modificarea legii.
„Agenția sprijină modificarea legii. Noi, pe parcurs, am participat la consultările publice, am venit cu propuneri, am studiat opinia participanților. Acest proiect reflectă o viziune generală asupra procesului. Noi sprijinim acest proiect, cu eventuale îmbunătățiri, între cele două lecturi”, a declarat Eugen Carpov, directorul ANRE, la ședința din 13 august a Legislativului.
Proiectul propus de PAS prevede ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică să stabilească singură prețurile de comercializare a motorinei și a benzinei de tip 95, iar tarifele să le publice zilnic pe site. Respectiv, instituția va plafona doar produsele petroliere de primă necesitate, adică cele standard, iar tarifele pentru produsele premium vor fi calculate ca și până acum, fără plafonare, pentru că acestea din urmă oferă venituri adiționale stațiilor, se arată în motivația documentului.
Pe lângă asta, proiectul relaxează condițiile de obținere a licenței, astfel încât capacitatea de stocare și cerințele minime de capital propriu să fie micșorată și respectiv, eliminată.
Începând cu 1 iulie 2021, prețurile maximale de comercializare a produselor petroliere erau determinate în conformitate cu noua Metodologie a ANRE. Noul mecanism de calcul presupunea că tarifele sunt stabilite, în continuare de petroliști, însă câștigurile lor sunt reglementate de ANRE.
Precizăm că, din martie 2019 până-n iulie 2021, petroliștii își stabileau și își schimbau prețurile de vânzare cu amănuntul a produselor petroliere de sine stătător, fără intervenția ANRE, așa cum era până atunci. Singura condiție era ca rata de rentabilitate anuală să nu depășească 10%.
De menționat că în ultima perioadă, pe piața petrolieră din Moldova, s-a atestat un deficit de motorină, după repetete majorări de prețuri la pompă. Trei dintre cele şase cele mai mari companii de pe piaţa petrolieră a Moldovei susţineau că nu au de unde cumpăra benzină şi motorină pentru a o vinde la staţiile de alimentare, iar problema ar fi noua metodologie de calculcare a prețurilor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.