Recent, Parlamentul Republicii Moldova a votat Legea privind amnistierea cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Proiectul de lege prevede că 1.723 de condamnați ar urma să fie eliberați, însă decizia finală pe acest caz va aparține instanțelor de judecată, care vor dispune eliberarea sau reducerea pedepsei în baza recomandărilor formulate de o Comisie specială, formată din reprezentanții mai multor instituții.

Această decizie nu este una nouă, o asemenea legea fiind votată și în 2016, când circa 1.700 de deținuți au fost eliberați cu ocazia aniversării a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova și pentru a asigura „depopularea masivă a penitenciarelor”.

Detenția pe viață în Codul Penal

Detențiunea pe viață este întâlnită ca formă de pedeapsă în Codul Penal al Republicii Moldova, aceasta urmând a fi aplicată doar în calitate de pedepse principale, adică fără pedepse suplimentare. În anumite cazuri, detențiunea pe viață poate fi înlocuită cu una mai blândă, de obicei prin grațiere, cu executarea pedepsei în închisoare pentru 30 de ani.

„Privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieții” sau detențiunea pe viață, așa cum este menționată în legislație, este definită și prevăzută la art. 71 din Codul Penal, care mai stabilește că pedeapsa respectivă se aplică doar pentru infracțiunile excepțional de grave.

Cu toate acestea, condamnații la închisoare pe viață au dreptul de a fi eliberați. Acest lucru se poate întâmpla, conform Codului Penal doar în cazul în care „instanța de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei și dacă această persoană a executat efectiv cel puțin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă”. În acest aspect, se încadrează grațierea și amnistia.

Grațierea reprezintă o măsură de clemență, care are ca efect înlăturarea parțială sau totală a condiției de executare a pedepsei, fiind aplicată la nivel de persoană, adică individual. Această măsură este luată din considerente social-politice sau de politică penală, decizia în acest caz aparținând Președintelui Republicii Moldova, care o ia în baza recomandărilor formulate de Comisia de grațiere a Președinției.

De cealaltă parte, amnistia reprezintă tot o măsură de clemență, cu același efect de înlăturare parțială sau totală a condiției de executare a pedepsei, fiind diferită de grațiere prin faptul că se aplică la nivel de grup, fiind eliberate sau reduse pedepsele mai multor persoane concomitent. Totodată, amnistia este aplicată de Parlament.

În ambele cazuri, o comisie formată din specialiști, analizează dosarele fiecărui deținut ce întrunește criteriile amnistiei sau grațierii.

Prevederi discriminatorii sau nu

Curios este și faptul că detențiunea pe viață este aplicabilă doar bărbaților, femeile și minorii fiind o excepție în acest caz, ceea ce reprezintă un fapt discriminatoriu, conform standardelor internaționale. Acest fapt a fost constatat de altfel și de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, într-un aviz din 2018.

În documentul menționat, instituția a reținut că potrivit jurisprudenței CtEDO, atât bărbații, cât și femeile se află într-o situație similară atunci când comit același tip de infracțiuni, în cazul de față, fiind vorba de cele excepțional de grave. Prin urmare, diferența de tratament prevăzută în cazul art. 71 Cod Penal, este una care nu are la bază o justificare obiectivă și rezonabilă, adică nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui.

„Totodată, Consiliul reține și constatările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Konstantin Markin vs. Rusia, care a menționat că diferențele fondate pe sex necesită justificări deosebit de serioase și că referințele la tradiții, la supoziții de ordin general sau la atitudinile sociale predominante într-o anumită țară nu pot fi considerate, ca atare, justificări suficiente pentru o diferență de tratament”, se arată în avizul instituției.

Deputata PAS, Ana Racu, vicepreședinta Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, susține însă că diferența de tratament prevăzută în art. 71 este una justificată.

„E mai degrabă o măsură pozitivă aplicată femeilor, justificată din mai multe perspective, inclusiv vulnerabilitatea femeilor supuse la termene mari de privațiune de libertate și impactul detenției, interesul copiilor etc. Pe de altă parte, argumentele privind abordarea discriminatorie trebuie să se bazeze pe niște repere ce reies din studii criminologice ample care să vizeze criminalitatea feminină și abordarea sistemului de pedepse aplicabile femeilor în țara noastră, impactul detenției asupra femeilor și familiilor lor, tendințele criminologice care țin de profilul infracțiunilor comise de femei etc”, susține parlamentara.

Asta deși, avizul menționează că diferența de tratament a bărbaților comparativ cu femeile este admisă în legătură cu ocrotirea maternității, însă această diferențiere vizează doar aspectul biologic.

„La nivel global tendințele arată că numărul femeilor condamnate la detenție pe viață a crescut în ultimii ani substanțial, asta în timp ce femeile care primesc asemenea sentințe se bucură de un sprijin scăzut din partea apropiaților și a comunității în comparație cu bărbații. De cele mai multe ori sunt extrem de marginalizate, în special când sunt condamnate pe viață fără dreptul de a beneficia de eliberare condiționată. Faptul că femeile condamnate pe viață în mai multe țări din lume rămân fără un sprijin moral și material mai frecvent decât bărbații este o dovadă clară că există o stigmatizare mai mare a femeilor infractoare, în timp ce față de bărbați societatea manifestă un grad de toleranță mai sporit”, a adăugat vicepreședinta Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice.

De menționat că, anterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), a respins ca nejustificate argumentele fondate pe „paternalism și pe percepția că femeile ar fi mai „vulnerabile” decât bărbații și ar avea nevoie de protecție”.

Câți deținuți sunt condamnați la închisoare pe viață

La 23.11.2021, în sistemul administrației penitenciare se dețineau 127 de persoane condamnate la închisoare pe viață, dintre care 124 persoane condamnate definitive, iar alte trei persoane sunt cu sentințe nedefinitive, ne-a comunicat Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Totodată, în ultimii trei ani, nici o persoană condamnată la închisoare pe viață nu a fost eliberată din detenție.

Totodată, potrivit instituției, persoanele condamnate la detenție pe viață, au vârsta cuprinsă între 29 și 71 de ani, toți fiind bărbați, din moment ce pedeapsa le este aplicabilă doar lor. Doar șapte dintre aceștia au studii superioare. ANP a mai precizat că toți condamnații au de ispășit pedepse pentru infracțiuni excepțional de grave.

Tendințele globale

Văzută ca o alternativă la pedeapsa capitală, pedeapsa cu detențiunea pe viață este totuși văzută ca o măsură excepțională, care ar trebui să fie eliminată, remarcă mai multe organizații internaționale.

Potrivit datelor organizației Penal Reform International, în 2014, aproape 500 de mii de persoane erau condamnate la închisoare pe viață. 183 de state și teritorii din cele 216 au prevăzută pedeapsa în Codul Penal, iar în 65 de țări sentința de condamnare la închisoare pe viață nu oferă nicio posibilitate de eliberare condiționată.

În același timp, 11 milioane de persoane sunt în detenție pe întreg mapamondul, cifra fiind cu 8% mai mare decât în 2010. În același timp, a crescut și numărul femeilor încarcerate, acesta fiind de peste 740 de mii de persoane sau cu 17% mai mult față de acum aproximativ un deceniu. În 118 țări și teritorii, rata de ocupare a penitenciarelor este de peste 100%, iar în alte 11 aceasta depășește chiar și 250%.

La nivel global devin tot mai aplicate sancțiunile de tip perioada de probațiune, datele aceliași instituții relevând faptul că la sfârșitul lui 2018, erau în jur de două milioane de persoane care se aflau în această situație în Europa și în jur de patru milioane în SUA.