
1.723 de deținuți ar putea fi amnistiați cu ocazia aniversării a trei decenii de independență
1.723 de condamnați ar putea fi amnistiați, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în prima lectură cu votul a 73 de deputați. La eliberare, deținuților amnistiați le va fi achitată câte o indemnizație unică, suma totală a cărora se ridică la peste nouă milioane cinci sute de mii de lei.
・
Legea privind amnistierea va fi aplicată condiționat și exclusiv față de persoanele învinuite și inculpate și persoanele condamnate care sunt caracterizate pozitiv și sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau chiar unul redus.
Decizia privind persoanele care urmează a fi amnistiate o va lua o Comisie specială, din componența căreia fac parte reprezentanți ai Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Inspectoratului Național de Probațiune, precum și experți-psihologi judiciari atestați. Ulterior, în baza deciziei acestei Comisii speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor va iniția demersurile către instanțele de judecată competente privind aplicarea unei soluții prevăzute de prezenta lege.
Amintim că în ședința de miercuri, 8 decembrie, Cabinetul de Miniștri a avizat pozitiv proiectul privind amnistia cu ocazia aniversării a trei decenii de independență, dar a depistat o serie de carențe, și a venit și cu mai multe recomandări și sugestii în ceea ce privește criteriile pe care trebuie să le întrunească învinuitul și inculpatul pentru a fi amnistiat.
Autorii proiectului susțin că au luat în calcul opiniile expuse în cadrul audierilor publice și vor veni cu amendamente pentru lectura a doua.
Precizăm că, potrivit proiectului de Lege, vor fi pasibili eliberării imediate 67 de condamnați, cărora li se va achita indemnizația unică în mărime de 433.147 lei și, estimativ, la 1.650 de condamnați, le poate fi aplicată liberarea condiționată înainte de termen de la executarea pedepsei cu închisoarea sau liberarea după reducerea termenului de pedeapsă – 9.081.465 lei. În total, implementarea acestui proiect de lege prevede cheltuieli în sumă de peste 9,5 milioane de lei.