„Este o situație regretabilă, că în condițiile aceluiași contract, în trecut devierile financiare negative, se acumulau pentru o perioadă în care era necesară ajustarea tarifelor, ele nu pot fi ajustate lunar. Ne pare rău că acum este o altă abordare, ne pare rău că MoldovaGaz nu a găsit soluții comerciale pentru a plăti pentru furnizarea gazelor naturale, acționarului său majoritar, și nu avem altă situație, în condițiile în care Moldovagaz a primit această scrisoare, în care spune că dacă nu vor fi efectuate până mâine, dacă nu va fi declarată starea de urgență”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.
Potrivit informațiilor furnizate de MoldovaGaz, concernul Gazprom a anunțat că va întrerupe livrările de gaze începând cu 21 ianuarie ora 8, în cazul în care nu s va achita costul gazelor naturale.
În cadrul briefingului de presă organizat miercuri, 19 ianuarie, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că Guvernul examinează două soluții pentru a depăși actuala criză, fiind vorba de acordarea unor facilități la achitarea TVA și achitarea anticipată a compensațiilor la gazele naturale pentru lunile ianuarie și februarie.
Menționăm că, Moldovagaz mai are nevoie de circa 35 de milioane de dolari ca să achite către Gazprom până la 20 ianuarie 50% din consumul de gaze naturale a R. Moldova în luna ianuarie. Drept soluție, au fost încercate negocieri cu băncile pentru un eventual împrumut, însă toate cele patru bănci au refuzat să acorde un împrumut. Anunțul despre acest refuz a fost făcut de către Vadim Ceban, directorul MoldovaGaz, marți, 18 ianuarie curent, într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. De altă parte, MoldovaGaz mizează și pe suport din partea Guvernului ca să reducă din sumă, prin mai multe măsuri fiscale.
Anterior, vicepremierul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu a declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZI” de la TVR Moldova, că în primăvara va solicita renegocierea contractului încheiat cu Gazprom în luna noiembrie. Potrivit acestuia, actualul contract este de fapt o prelungire a celui din 2006, care a fost prelungit de 19 ori până în prezent.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.