Curtea a reținut că, potrivit articolului 33 din Legea cu privire la Procuratură, independența procurorului este asigurată prin: inviolabilitatea lui, marja discreționară decizională a procurorului în exercițiul funcției, acordată prin lege, stabilirea interdicției privind imixtiunea altor persoane sau autorități în activitatea procurorului.

De asemenea, articolul 34 din Lege stabilește că inviolabilitatea procurorului asigură garanții de protecție împotriva oricăror intervenții şi imixtiuni în activitatea acestuia. De asemenea, Curtea a subliniat că o serie de instrumente juridice internaționale au stabilit şi au dezvoltat principiul independenței procurorilor.

Astfel, conform Liniilor directoare ale ONU privind rolul procurorilor, statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt apți să-şi exercite atribuțiile profesionale, fără intimidări, impedimente, hărțuiri, ingerințe necorespunzătoare sau expunere nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură din partea altor autorități. 

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a menționat anterior în recomandarea privind rolul urmăririi penale în justiția penală că:,,Statele trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât procurorii să-şi poată îndeplini atribuțiile fără ingerințe nejustificate sau fără a fi expuși unei responsabilități nejustificate penale, civile sau de altă natură.”

Curtea a constatat că Codul de procedură penală conține garanții pentru protejarea informațiilor, datelor sau probelor din cadrul urmăririi penale, fiind stabilite în mod expres condițiile de divulgare a acestora și răspunderea penală pentru nerespectarea confidențialității materialelor urmăririi penale.

Așa cum decurge din scopul și obiectul articolului 212 din Codul de procedură penală, regimul confidențialității materialelor urmăririi penale depinde exclusiv de autorizația persoanei care efectuează urmărirea penală sau de cea a persoanei abilitate cu controlul asupra activității urmăririi penale.

În acest sens, Curtea a reținut că, în baza articolului 12 din Legea securității statului, Consiliul posedă competența de a solicita furnizarea oricăror date sau informații de la Procuratură, însă Procuratura poate refuza, potrivit articolului 212 din Codul de procedură penală comunicarea informațiilor şi materialelor urmăririi penale.

Comunicarea unor asemenea informații Consiliului ar semnifica, în sensul articolului 212 din Codul de procedură penală, darea lor spre publicitate, pentru că orice autoritate care nu are legătură cu activitatea de urmărire penală face parte din noțiunea autonomă de „public”.

De asemenea, Consiliul nu poate influența activitatea Procuraturii, inclusiv marja discreționară decizională a vreunui procuror. Mai mult, Curtea a reținut că autoritățile publice de rang constituțional pot furniza informațiile solicitate în măsura în care această acțiune nu aduce atingere statutului şi autonomiei lor prevăzute de Constituție.

Așadar, Curtea a observat că prevederile contestate nu afectează independența şi autonomia Procuraturii şi, prin urmare, articolul 124 din Constituție nu este incident în prezenta cauză.

La 16 septembrie 2021, magistrații Înaltei Curți au respins cererea de suspendare a articolului contestat de către Alexandr Stoianoglo din Legea securității statului, prin care procurorul general a fost inclus în componența CSS. 

Procurorul general suspendat a afirmat că a decis să sesizeze Înalta Curte după ședința CSS din 10 august 2021. Atunci șefa statului Maia Sandu i-ar fi reproșat lipsa urmăririlor penale a mai multor persoane, inclusiv reprezentanți ai actualei opoziții parlamentare și ar fi solicitat raportarea mai multor cauze penale pendinte.