Republica Moldova ar urma să facă un pas important în procesul de aderare la Uniunea Europeană în luna aprilie, când ar putea avea loc conferința interguvernamentală pentru deschiderea oficială a negocierilor care vizează clusterul 1, dedicat principiilor de bază. Declarații în acest sens au fost făcute la Bruxelles de Marc Jorna, expert al Comisiei Europene, în contextul sesiunii bilaterale de screening pentru capitolul 8, privind politicile de concurență.