Tiraspolul caută răspunsuri. Așa-zisele autorități au trimis scrisori Ambasadei Ucrainei, secretarului ONU și participanților la formatul 5+2
Așa-zisul minister transnistrean de externe a trimis scrisori Ambasadei Ucrainei la Chișinău, secretarului general și membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, precum și participanților la formatul de negocieri „5+2”. Potrivit așa-ziselor autorități din stânga Nistrului, toate scrisorile sunt legate de „actul terorist prevenit împotriva conducerii transnistrene și a civililor”, scrie novostipmr.
・ Baciu Ana
În apelul adresat Ambasadei ucrainene „s-a cerut asistență în vederea solicitării de explicații relevante din partea autorităților ucrainene competente”.
Scrisoarea, care a fost trimisă în numele așa-zisului președinte al Transnistriei către membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, propune inițierea unei discuții la ONU cu privire la „actul terorist prevenit, pentru a conveni în continuare asupra măsurilor internaționale eficiente pentru reducerea tensiunilor și asigurarea securității tuturor locuitorilor din Transnistria”.
Secretarului general al ONU, António Guterres, i s-a cerut să acorde o atenție personală situației actuale din regiunea transnistreană.
Precizăm că, la 9 martie, așa-zisul minister al securității din Transnistria a declarat că a prevenit un atac terorist. Potrivit sursei citate, atacul ar fi fost pregătit împotriva mai multor pretinși oficiali din stânga Nistrului. Indicațiile ar fi fost date de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Suspecții au fost reținuți, scrie sursa menționată. Reprezentanții Ucrainei au răspuns acuzațiilor și au menționat că informațiile nu sunt decât o „provocare orchestrată de Kremlin”.
Potrivit Biroului politici de reintegrare „autoritățile naționale competente investighează informația despre un presupun atentat terorist în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Organele abilitate vor reveni cu detalii”.
Ulterior, și Serviciul de Securitate al Ucrainei a venit cu o reacție în care spune că „orice declarații ale reprezentanților așa-numitului minister al securității de stat al falsei „Republici Populare Transnistrene” cu privire la participarea SBU la pregătirea unui atac terorist ar trebui să fie considerate doar ca o provocare orchestrată de Kremlin.
Amintim că, în dimineața zilei de joi, 23 februarie, Ministerul Rus al Apărării a emis un comunicat, în care anunța că regimul de la Kiev ar pregăti o acțiune de provocare armată împotriva Transnistriei. De cealaltă parte, autoritățile de la Chișinău au anunțat că NU confirmă informația difuzată de Ministerul rus al Apărării. Astfel de provocări nu sunt unice.